Beatrice Busuioc, noua „Supernanny” de la Prima TV. Cum putem gestiona relația părinte-copil. EXCLUSIV

Să te pui la mintea celor mici nu e greu, poate oricine. Însă să știi cum să ajungi și la mintea celor mari, mai ales când vorbim despre părinți, nu este la îndemâna oricui. Iar Beatrice Busuioc, psiholog specializat în Statele Unite, se pricepe de minune să gestioneze problemele care apare între copii și adulți. Tocmai de aceea este noua specialistă de la „Supernanny”, al cărui nou sezon a început în ianuarie, la Prima TV.

Dincolo de studiile și experiența sa în domeniu, Beatrice este nativ înzestrată cu abilitatea de a relaționa cu cei mici. Se folosește de o cutie magică, care ascunde lucruri inedite, de un zâmbet molipsitor, dar și de un timbru care s-ar potrivi perfect în dublajul unei animații. Poate și de aceea copiii o îndrăgesc rapid. Mai multe aflăm din cele ce urmează!

Cum ai ajuns să fii cooptată în emisiunea „Supernanny” de la Prima TV?

Ha ha, o întrebare interesantă. Se pare că, câteva postari de-ale mele au atras atenția producătorului. Ulterior am fost contactată de către acesta. Au urmat discuții și întâlniri în care mi s-au prezentat detaliile proiectului, discuții interminabile despre copii, terapie și televiziune. Ce m-a convins să accept proiectul a fost că proiectul a fost că producatorul și-a dorit ca, pe lângă o emisiune de divertisment, să fie o emisiune care să ajute real familiile celor pe care i-am întâlnit. Practic, am ajuns la o înțelegere prin care să mi se acorde libertatea și spațiul necesare în emisiune să pot face intervenție pe caz. Cea mai mare satisfacție pentru mine este faptul că păstrez legătura cu fiecare familie și că în cazul în care nu ar fi vorba despre niște complezențe gratuite, părinții mi-au spus și îmi spun mereu faptul că am fost un real ajutor. Proiectul acesta a fost o provocare. De ce? Pentru că mi-am depășit multe limite și bariere. Eu, în calitate de specialist, trebuia să aduc rezultate în doar 2 zile de intervenție. Știi ce înseamnă asta? Dacă nu esti all in și atent la fiecare detaliu, este foarte ușor să-ți scape lucrurile de sub control. Consider ca acest proiect mi-a validat încă o dată capacitatea mea de adaptabilitate, creativitate și spontaneitate.

Ce ai descoperit nou la tine (personal, profesional) de când ai început filmările pentru acest proiect?

Filmările pentru acest proiect m-au ajutat să îmi exploatez la maximum toate resursele interioare infinite. Pentru că Dumnezeu a pus în fiecare dintre noi TOTUL: perfect și abundent. Depinde de fiecare dintre noi cum alegem să punem în valoare sau să fructificăm acest TOT. Acest proiect mi-a oferit ocazia să îmi pun în valoare mai mult: capacitatea de adaptabilitate, creativitatea și spontaneitatea.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Psiholog Beatrice Busuioc (@psihologbeatricebusuioc)

Cât timp durează filmările pentru o singură ediție?

Filmările variază de la caz la caz. Noi avem ca și termen între 5-7 zile. De regulă, întreaga producție durează o săptămână.

Încă nu ești mămică, dar vei fi. Ți s-a atras atenția asupra acestui aspect din parte mămicilor cu care ai venit în contact până acum?

Așa este: nu sunt mamică, dar voi fi cu siguranță! Nu au existat situații în care părinții cu care colaborez să mă întrebe de ce nu am copii. Însă în cadrul workshopurilor pe care le-am prezentat sau în mediul online am primit astfel de întrebări. Raspunsul meu de fiecare dată vine printr-o întrebare: „Ca să poti face operații pe creier, este necesar să fi fost operat pe creier?” Nu există o selecție atunci când intri la Facultatea de Psihologie, aici fac referire strict la lucrul cu copiii. Nu a avea sau nu copii reprezintă un criteriu de departajare, din fericire. Nu există un afiș la Facultatea de Psihologie care să precizeze: ”pot lucra cu copiii doar cei care au copii”. Acest lucru este un stereotip expus de către oameni care au un zid, o barieră foarte mare în raport cu specialiștii și caută diverse modalități să evite implicarea într-un proces. În ultimă instanță, pe lângă faptul că sunt un specialist care în fiecare zi caută să devină cea mai bună varianta a sa, am fost și eu un copil, care a avut niste nevoi emoționale nesatisfăcute. Drept urmare, pot empatiza și mă pot transpune în rolul de copil cu foarte mare ușurință.

De ce crezi că le este tot mai greu părinților din ziua de azi să relaționeze cu copii lor?

Din păcate, în România și nu numai, încă nu s-a inventat o școală a părinților, pe parcursul căreia părinții să trecă de niște examene care să ateste dacă vor fi părinți buni sau nu. Părinții din ziua de astăzi sunt între ciocan și nicovală: se împart între pattern-urile disfuncționale pe care le-au preluat din educația părinților lor, acea educație AUTORITARĂ, în care copilul nu avea dreptul la replică, generația lui „eu te-am făcut, eu te omor” și dorința de a nu repeta greșelile părinților lor sau dorința de a nu trece copilul lor prin aceleași dureri prin care au trecut ei, adică ajung să devină părinți-prieteni, care nu impun limite și nu înțeleg ideea: ”Copilul tău nu ești TU!”

Sunt părinții care se raportează la copiii lor prin prisma propriilor lor nevoi emoționale nesatisfăcute, din păcate. Cele mai dureroase lucruri pe care le trăiesc copiii din ziua de astăzi sunt lipsa timpului de calitate petrecut cu părintele (conectarea cu părintele) și oferirea gadget-urilor care să suplinească părintele în cele mai multe situații, gadget-uri care acaparează cu totul atenția copilului și care provoacă o dependență urâtă.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Psiholog Beatrice Busuioc (@psihologbeatricebusuioc)

Care sunt cele mai frecvente „tipare” pe care le identifici la copiii și părinții cu care ai venit în contact la „Supernanny”?

Fiecare caz în parte are o poveste aparte și unică. Nu am întâlnit nici în cadrul proiectului Super Nanny, nici în cabinet acolo unde activez zilnic 2 situații/2 familii similare. În schimb, există numeroase pattern-uri sau stereotipuri sociale pe care, cu siguranță, cu toții le-am auzit/întâlnit într-un moment sau altul în această viață. În primul rând, majoritatea părinților se duce către extreme: fie își cresc copiii după generația lui „eu te-am făcut, eu te omor”, adică aplică agresivitatea fizică sau verbală, fie se duc în cealaltă extremă, „părinții prieteni” care nu știu să pună limite. Aceste situații sunt general valabile în majoritatea familiilor, din păcate.

Și care au fost cele mai amuzante replici pe care le-ai primit din partea celor mici?

Sunt multe replici haioase pe care le-am primit din partea copiilor.

1.Andreas, un băiețel din Bacău, mi-a spus: ”Mi-aș dori să mai stea la noi Beti vreo 2 zile, dar știu că Beti este precum Moș Crăciun, nu poate să îmi lase mie toate cadourile, trebuie să se ducă să mai ajute și alți copii”.

2.Andrei, un alt băiețel mi-a spus: ”Eu te iubesc mult, nu te mai las să pleci de la mine de acasă. Tu mă faci felicit (fericit). Tu ești bibita (iubita) mea.”

3.Carina, o fetiță mi-a spus: ”Înainte să sune mami la Super Nanny, eu eram obraznică. Acum că ai venit la mine, eu sunt mai cuminte. Dacă nu venea Super Nanny la mine, eu cred că voiam să rămân obraznică.”

Până la urmă, părinții trebuie să fie prietenii copiilor sau trebuie respectată o proporție între autoritate și amiciție?

Este foarte important să înțelegem care este stilul de parenting cel mai sanatos: parenting-ul CU autoritate, nu parenting-ul autoritar. Parenting-ul CU autoritate este acel stil de educație cu blândețe, în care părintele pune limite sănătoase fără a se impune agresiv în fața copilului. Este stilul de parenting care ajută la o comunicare funcțională între părinte și copil. Copilul înțelege limitele, le respectă, dar nu își vede părintele ca pe un „inamic”, din contră, îl percepe ca pe o persoană care îl iubește și își dorește să îl îndrume să devină cea mai bună variantă a sa.

Cum trebuie să fie bona perfectă în viziunea ta?

În viziunea mea, nu există bona perfectă, însă pentru mine este important ca o persoană care își dorește să lucreze cu copiii să îndeplinească câteva criterii:

-să facă acest job din pasiune

-să iubească copiii

-să fie energică

-să fie jucăușă

-să fie dispusă să învețe și să ajusteze ori de câte ori va fi nevoie pentru a veni într-un mod cât mai sănătos în sprijinul dezvoltării copilului care-i este pus „în palme”.

Dacă ai fi Mary Poppins pentru o zi… care sunt primele trei lucruri pe care le-ai face?

Vai, ce întrebare frumoasă! Nu m-am gândit niciodată la asta, însă comparația mi se pare cea mai potrivită. Într-adevăr, asemănarea între mine și Mary Poppins din punct de vedere profesional este similară. Amândouă ne străduim să punem limite cu iubire, astfel încât lucrurile să prindă culoare. Mary Poppins avea o umbrelă margică, Super Nanny are o cutie magică. Atât Super Nanny cât și Mary Poppins pleacă într-o nouă călătorie, după ce au pus lucrurile pe „roate”, chiar dacă lasă în urmă lacrimi de iubire și de dor din partea copiilor. Dacă aș fi Mary Poppins pentru o zi, cred că primul lucru pe care l-aș face ar fi să merg către familia care are cea mai mare nevoie de un specialist, dar nu-și permite sau nu-și dorește să se expună în fața celorlalți, să-i îndrum. Al doilea lucru pe care l-aș face ar fi să îmi accesez puterea magică și să ajut toți copilașii care au nevoie de mine. Ultimul lucru pe care l-aș face, ar fi să îmi petrec mai mult timp cu părinții, prin care să îi determin să înțeleagă că ei reprezintă primele modele ale copiilor, primii supereroi.

Și ce faci tu dincolo de profesia ta? Care sunt lucrurile care te bucură cel mai tare? Dar cele care te enervează?

Dincolo de profesia mea, iubesc să fiu în preajma copiilor. În timpul liber, îmi petrec timpul cu finii mei, cu copiii prietenilor sau interacționez cu copiii. De asemenea, iubesc să citesc și să scriu. Îmi place să creez, să îmi folosesc imaginația pentru a da naștere unor lucruri care să atingă inimile oamenilor, să stârnească emoție. Lucrurile care mă bucură cel mai tare sunt contorizate în TIMP: timp pentru mine, timp cu familia, timp cu prietenii, etc. Lucrurile care mă enervează? Hmm, nedreptatea și răutatea gratuită. Nu îmi place să fiu în preajma oamenilor care obișnuiesc să pună etichete celor din jur și să găsească o „justificare” pentru ceea ce alții au și ei nu au. Nu îmi place faptul că oamenii se uită mai curând în exterior decât în interior.

Apropo de nervi… ne poți dezvălui o tehnică rapidă de calmare? Pe care s-o aplice și cei mici și cei mari deopotrivă…

O tehnică rapidă de calmare pentru adulți: să lovească o pernă, iar pentru cei mici să împingă un perete. Ambele tehnici funcționează atât în cazul copiilor, cât și al adulților.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3