Membrii formatiei The Beatles au fost numiti cele mai importante personalitati ale showbiz-ului din ultima suta de ani. John Lennon, Paul McCartney, George Harrison si Ringo Starr au reusit performanta de a-l surclasa chiar pe regele muzicii rock&roll, „nemuritorul” Elvis Priesley.
Numarul de imitatori, impactul comercial si artistic, dar mai ales atractia pe care au exercitat-o de-a lungul timpului au fost criteriile pe care prestigioasa revista americana „Variety” le-au luat in considerare atunci cand a intocmit topul celor mai importante personalitati ale showbiz-ului. Pentru a alcatui acest clasament, cei de la revista mai sus mentionata (care tocmai si-a aniversat centenarul) au luat la intrebari personalitati din „industria artistica”, dar si oameni obisnuiti. Concluzia: primele zece pozitii sunt dominate de legende ale muzicii si de staruri de la Hollywood.