Bear Grylls, aventurierul care bate lumea în lung şi în lat în căutarea celor mai palpitante provocări pe care natura i le poate “arunca” unui simplu om, ne-a vizitat ţara pentru un episod al emisiunii şi ne-a mărturisit că a fost impresionat.
Bear Grylls, aventurierul care bate lumea în lung şi în lat în căutarea celor mai palpitante provocări pe care natura i le poate “arunca” unui simplu om, ne-a vizitat ţara pentru un episod al emisiunii şi ne-a mărturisit că a fost impresionat.
.
TVmania: Cât timp ai stat în România ? Şi ce altceva ai mai făcut acolo (în afară de filmări)?
Bear Grylls: Sunt foarte mândru de episodul filmat în România.Toţi românii, toţi băieţii din echipele de căutare şi salvare care ne-au ajutat să lucrăm au fost minunaţi. Pentru fiecare episod aveam o zi înaintea filmărilor când mergeam prin zona respectivă cu echipele de căutare şi salvare, rangerii locali.Treceam în revistă toate procedurile de urgenţă şi ne “aclimatizam” cu ţara respectivă, petrecând în plus ceva timp cu cei mai grozavi experţi locali. Iar băieţii din Transilvania au fost extraordinari!
.
TVM: Când vorbesc despre “Tehnici de supravieţuire”, oamenii se gândesc mai întâi la toate chestiile dezgustătoare pe care le mănânci. Asta e cea mai grea parte a filmărilor?
BG: Nu este cea mai grea parte a filmărilor, dar este de departe cea mai puţin gustoasă. Majoritatea chestiilor pe care le mănânc, trebuie să recunosc, au un gust groaznic. Îmi aduc aminte de scorpionul uriaş pe care l-am găsit în Belize şi care avea un diametru de 12 inchi şi era de fapt o specie mutantă rezultată dintre o tarantulă gigant şi un scorpion gigant.
Când vezi astfel de vietăţi înspăimântătoare, îţi este imposibil să nu te întrebi cum de a putut natura crea ceva atât de groaznic. Îmi mai vine în minte şarpele Boa constrictor uriaş, care mi-a devenit hrană suficientă pentru o săptămână întreagă.
Hrana potrivită pentru a supravieţui este întotdeauna aceea care este la îndemână, uşor de găsit, nu trebuie să înfrunţi pericole pentru a ţi-o procura şi, foarte important, trebuie să îţi ofere energia necesară supravieţuirii.
Scorpioni veninoşi, testicole de ţap, excremente de vacă, elefant sau urs, da, le-am încercat pe toate şi este limpede de la bun început că nu au cum să aibă un gust minunat. Dar, în acelaşi timp, este uimitor că atunci când îţi este foame, mintea ta nu mai funcţioneză după gusturi, este esenţial să mănânci ca să trăieşti.
.
TVM: Te-ai rătăcit vreodată cu adevărat în sălbăticie ? Mai ţii minte cum te-ai descurcat când ţi s-a întâmplat pentru prima dată ?
BG: Da, mi s-a întâmplat să mă rătăcesc, dar cel mai important lucru este să ştii să-ţi păstrezi buna dispoziţie chiar şi în cele mai vitrege condiţii. Cea mai grozavă chestie de care ne putem folosi este faptul că încă reuşim să zâmbim când lucrurile nu stau prea bine.
Churchill a spus un lucru care pe mine mă motivează foarte mult şi sună aşa: “Când simţi că treci printr-un adevărat iad, nu te opri! Mergi mai departe!”. Pentru mine supravieţuirea înseamnă: “Mergi mai departe! Nu renunţa! Şi păstrează-ţi buna dispoziţie chiar şi în cele mai dificile momente!” Pentru mine, asta contează mai mult decât să fii în stare să sari pe un aligator sau să înfrunţi un şarpe uriaş.
Poţi să înveţi toate astea, te poţi antrena ca să le faci. Atitudinile sunt mult mai greu de format şi, dacă studiezi marile poveşti despre supravieţuitori, la urma urmelor, atitudinea e cea care îi ajută pe oameni să supravieţuiască – sau nu. Îmi aduc aminte de un astfel de moment, de pe vremea când eram mic şi învăţasem să mă caţăr pe munte. Regretatul meu tată m-a învăţat, încă de când aveam vreo patru sau cinci ani.
Am făcut împreună multe expediţii cu cortul şi am învăţat tehnici de supravieţuire. Cred că primele mele amintiri sunt de când am rămas într-o mlaştină cu nisipuri mişcătoare într-un golf de pe Insula Wight, locul unde am crescut. Fluxul era foarte puternic acolo şi a fost nevoie de intervenţia echipei de salvare ca să mă pot întoarce acasă. Iar acasă am avut parte de o “predică” serioasă din partea părinţilor.
.
TVM: Câţi oameni fac parte din echipa ta de filmare pentru “Tehnici de supravieţuire” ?
BG: Avem doar patru oameni în echipă. De fapt, această echipă este alcătuită din eroii necunoscuţi ai acestui program. Toată seria am filmat-o cu acelaşi cameraman. El a făcut aproape toate episoadele cu mine, iar acum a devenit unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. E nemaipomenit!
A înfruntat nişte condiţii absolut cumplite alături de mine. Eram în capătul Siberiei, iarna. Erau -37 grade Celsius în fiecare zi, iar el încerca să facă totuşi camera să funcţioneze. Sau în Sahara, unde am avut o arşiţă cumplită, iar la un moment dat, au fost 54 de grade Celsius. Prezentarea pe care am făcut-o în faţa echipei, înainte de filmare, suna cam aşa: “Dacă ar rămâne cineva aici fără să cunoască vreo tehnică de supravieţuire şi fără apă, în trei ore ar muri.” Asta înseamnă foarte puţin timp.
Când lucrezi într-un asemenea climat, n-ai timp să faci greşeli. În Sahara, trei dintre membrii echipei noastre au fost evacuaţi cu hipertermie, afectaţi cumplit de căldură. Nu te joci cu asemenea condiţii. Fiecare din echipă încearcă să-şi facă meseria cât mai bine, dar în final, dacă vreunul dintre noi, oricare dintre noi, are nevoie de ajutor, ne ajutăm între noi. Asta e clar.
.
TVM: Ce e mai greu: să fii Bear Grylls sau să fii cameramanul lui ?
BG: Simon, cameramanul meu, mi-a spus că mă omoară cu mâna lui dacă şi la 75 de ani o să mai lucrez la “Tehnici de supravieţuire” .
.