Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Bat clopote de nuntă pentru Halle Berry

24 November 2011

Se spune că a treia încercare e cu noroc. La fel speră și Halle Berry, care se va mărita (ați ghicit 🙂 ) pentru  a treia oară. De această dată, alături de ea va sta Olivier Martinez, care a ajutat-o să descopere adevărata dragoste, scrie National Enquirer.

Un prieten al actriței a declarat că este o chestiune de timp până când cei doi se vor căsători. „Ea este îndrăgostită lulea și știe că vrea să petreacă tot restul vieții ei alături de el', a explicat sursa.

Halle Berry (45) declarase în trecut că nu va mai păși niciodată spre altar. Se pare însă că iubitul ei de origine franceză a făcut-o să-și schimbe părerea. Cei doi s-au întâlnit anul trecut, în timp ce filmau pentru „Dark Tide' în Africa de Sud.

A treia nuntă, cu noroc?

Prietenii actriței cred cu tărie că nunta va avea loc la anul, pentru că atât Halle, cât și Olivier dau semne clare cum că nu ar putea trăi unul fără celălalt.

„Când camerele de filmat se opreau, Halle și Olivier mergeau constant la cine romantice și se plimbau împreună pe plajă', a povestit sursa.

Halle Berry a fost măritată de două ori, cu David Justice şi Eric Benet, însă ambele căsnicii s-au încheiat cu un divorţ. Totodată, relaţia ei cu modelul canadian Gabriel Aubry, tatăl fiicei sale Nahla, s-a încheiat anul trecut, fiind urmată de mai multe procese pentru custodia copilului.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare