Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Bărbatul care i-a zdrobit inima lui Audrey Hepburn. S-au iubit în secret, însă destinul i-a separat prea devreme

de Mioara Tronaru,

Una dintre cele mai mari actrițe din toate timpurile (American Film Institute a plasat-o în 1999 pe locul al treilea, după Katharine Hepburn și Bette Davis), Audrey Hepburn nu prea a avut noroc la bărbați, dar unul dintre ei chiar i-a frânt inima.

Bărbatul care i-a zdrobit inima lui Audrey Hepburn

Despre povestea de dragoste dintre Audrey Hepburn și William Holden s-a scris o întreagă carte, „Audrey and Bill: A Romantic Biography of Audrey Hepburn and William Holden”, publicată în 2015 și semnată de Edward Z. Epstein. În 1954, Audrey Hepburn și William Holden erau pe culmile gloriei, tineri, frumoși și cei mai iubiți actori americani. Amândoi câștigaseră Oscarul în același an și amândoi au fost distribuiți în „Sabrina”, iar întâlnirea lor pe platouri a fost un adevărat foc de artificii. Din păcate, nu s-a încheiat cu „happy end”.

O iubire ca în filme

Dragostea dintre Audrey Hepburn și William Holden a fost suficient de puternică pentru a-l face pe actor să-și lase soția și copiii și să se căsătorească cu ea: „Audrey a fost dragostea vieții mele”, aflăm din express.co.uk. Lui Hepburn Holden i se părea „cel mai frumos bărbat pe care l-a întâlnit vreodată” și foarte rapid au devenit inseparabili, se întâlneau pe ascuns în cabină, la picnicuri sau luau masa în secret împreună. Ea îi spunea că este „îngerul ei păzitor”. Dar la 44 de ani, cu 11 ani mai mare decât ea, Holden era căsătorit, avea trei copii și probleme cu băutura, care deveniseră legendare.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 17

Iubirea însă trece peste orice: actorul o cere în căsătorie și promite să divorțeze. Hepburn își dorea cu disperare copii. „I-a spus că vrea trei, poate chiar patru, și că renunță la cariera de actriță pentru a-i crește”, explică Epstein. Și-atunci cerul cade peste ei!

„Holden îi spune că există un lucru, un singur lucru din toată această lume pe care nu-l pot avea împreună: copii. Și în timp ce ea îl privește rănită și uluită, el îi explică faptul că și-a făcut vasectomie cu un an înainte”, povestește autorul cărții. Actrița și-a călcat pe inimă și l-a părăsit. „Erau perfecți împreună, îndrăgostiți unul de celălalt până peste urechi și dacă Bill ar fi putut să aibă copii, s-ar fi căsătorit imediat. Dar dorința ei de a avea copii a fost mai puternică și chiar dacă și-a frânt inima, l-a părăsit”, spune autorul Edward Z. Epstein. De altfel, Audrey a dezvoltat o adevărată obsesie de a avea copii, iar numeroasele avorturi spontane pe care le-a suferit de-a lungul vieții au dus-o până în pragul sinuciderii.

Și un final nefericit

Holden refuză însă să renunțe la ea și pune la cale un plan de a o face geloasă, afișându-se în public cu mai multe cuceriri. „Am mers peste tot în lume cu ideea de a avea câte o femeie în fiecare țară prin care am trecut. Planul meu a fost un succes”, spunea Holden. Dar întors la Hollywood cu tolba plină de povești nu a impresionat-o deloc: „Oh, Bill”, ar fi exclamat ea ca și cum Holden ar fi fost un băiețel obrăznicuț. Disperată să aibă copii, Hepburn s-a căsătorit cu Mel Ferrer, aruncându-l pe William Holden din nou în brațele beției. S-au reîntâlnit pe platourile comediei romantice „Parisul zgomotos” (1964). „Mi-am dat seama că voi fi din nou față în față cu Audrey și că trebuie să o închei cu băutura”, și-a propus actorul.

Dar nu a reușit. Într-o zi s-a prezentat atât de beat pe platou încât nu s-a putut filma nimic. Iar revederea l-a lăsat pe Holden și mai îndrăgostit decât era și în 1971 a divorțat. 11 ani mai târziu, în noiembrie 1981, William Holden a căzut beat în dormitor, s-a lovit cu capul de masă, s-a rănit și a sângerat până la moarte. Avea 63 de ani. Corpul i-a fost găsit după patru zile. „Audrey a fost îngrozită”, spune Epstein. La aceeași vârstă, a murit și Audrey Hepburn. „Dragostea dintre Audrey și Bill a fost una dintre cele mai secrete relații de la Hollywood. Dacă s-ar fi căsătorit, ar fi putut trăi fericiți până la adânci bătrâneți”, crede Epstein.

Bărbații din viața lui Audrey Hepburn

Prima relație serioasă a actriței a fost cu James Hanson, un afacerist britanic, cu care s-a logodit în 1952. Dar, după ce au stabilit data nunții și au luat rochia de mireasă, s-au despărțit.

Tot în anii ’50, a avut o relație cu producătorul american Michael Butler, care urma să facă musical-ul „Hair”, pe Broadway. Dar în timpul filmărilor pentru „Sabrina” (1954), Hepburn se îndrăgostește de William Holden.

În 1954, îl întâlnește pe Mel Ferrer la un cocktail organizat de prietenul ei de-o viață, Gregory Peck. După ce joacă împreună în spectacolul „Ondine”, cei doi se îndrăgostesc și se căsătoresc în același an, în Elveția. Mariajul durează din 1954 până în 1968.

La scurtă vreme însă, actrița își găsește din nou iubirea în persoana psihiatrului italian Andrea Dotti, pe care-l întâlnește în timp ce explora ruinele grecești. Se căsătoresc în ianuarie 1969. În 1982, se termină și cea de-a doua sa căsătorie. Spre sfârșitul vieții, Audrey Hepburn a făcut o pasiune pentru actorul Robert Wolders, care i-a fost alături până la final. Actrița și-a dat ultima suflare pe 20 ianuarie 1993.

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te