Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

„Banc Show” a revenit pe TV. Andrei Duban dezvăluie ce schimbări au apărut în format. EXCLUSIV

de Cătălina Matei,

Din 3 aprilie, „Banc Show”, una dintre cele mai vechi emisiuni umoristice revine pe micul ecran la Prima Comedy, cu un format diferit și un maestru de ceremonii pe măsură: Andrei Duban. Astfel, în fiecare seară de luni până joi, telespectatorii sunt așteptați la o cură de… râs.

Chiar de Ziua Păcălelilor s-a lansat Prima Comedy, iar Andrei Duban este vedeta postului care revine pe micul ecran cu „ BANC show”, un format pe care Prima TV l-a mai difuzat în trecut, când a fost prezentat de Nadine și Cabral.

Ce aduce nou acum formatul ? Iată ce ne-a dezvăluit gazda show-ului, Andrei Duban, celui căruia i se mai spune și „Regele bancurilor”.

La o primă estimare… cam câte bancuri cunoști? Și câte ai inventat tu până acum?

E o întrebare ce mi se pune foarte des. Nu am știut să răspund la ea niciodată. Habar nu am câte bancuri știu, pentru că niciodată nu le-am numărat, pentru că niciodată nu le-am spus pe toate deodată. Iar de inventat, să știi că mai inventez eu așa, pontuțe, dar mai mult le schimb pe cele din trecut: le upgradez, le updatez să se potrivească cu 2023, dar temele rămân aceleași. Mai fac mici modificări. Foarte rar scot eu, personal, unele. Mai mult așa, un comic de situație. Dar nu vreau să mă laud că scot eu bancuri.

Ai o arhivă? Le notezi undeva sau apelezi la memoria de elefant?

Nu am nicio arhivă, nu am un calculator cu folder. Pur și simplu, toate folderele sunt în capul meu. Nu le notez, pentru că nu am unde, nici nu mă pricep să umblu cu calculatoare, cu tablete. Mă descurc cu telefonul și cam atât. Adevarul e că, într-adevăr, pe categorii, pe foldere, le am undeva în capul meu și din momentul în care spun unul sau aud vreun banc de la un interlocutor, imediat mi se deschid pe tema respectivă ma multe foldere în cap. Asta e tot.

Și unde te documentezi?

Să știi că sunt un culegător de folclor, ca să spun așa, deoarece cred că bancurile sunt folclor. Și le culeg de oriunde, începând de pe telefon, de pe grupurile de prieteni, care trimit tot felul de bănculețe, de la pictograme – pe care încerc să le dezvolt și să le transform în bancuri, de pe Net, de oriunde. Sau dacă sunt emisiuni în care se spun ori pe YouTube, ma inspir de oriunde. Și dacă găsesc un banc pe care nu îl știu, mă bucur ca un copil și încer să îl memorez – dacă este unul bun, firește.

Crezi că bancurile sunt „strămoșii” a ceea ce numi azi stand-up comedy?

Nu. Cred că bancurile nu au nicio legătură cu ce se întâmplă astăzi cu stand-up comedy. Bancurile au fost, sunt și vor rămâne un refugiu pentru poporul român, un debușeu, un motiv de a păcăli sistemul, de a râde, de a uita de necazuri iar stand-up comedy este cu totul altceva. Înseamnă improvizație, înseamnă un alt gen de umor prin relația cu publicul. Nu cred că au o legătura, sincer. Sunt mere cu pere.

Care crezi tu că ar fi „rețeta” perfectă pentru un banc reușit?

Sincer, multă lume cunoaște bancuri. Toată lumea știe bancuri. Diferența dintre ce înseamnă un banc reușit și un banc nereușit este interpretarea. Dacă respectivul interpretează bancul și nu îl spune, pur și simplu, nu îl citește ca la rebus, atunci e un avantaj. Atunci și bancul ți se pare bun. Deci, eu cred că aici se face diferența: la interpretare.

Cum ai ajuns în show-ul de la Prima Comedy, un format care a mai fost realizat cu ceva ani în urmă?

Sincer, sincer vorbind, cu tot respectul pentru cei de la Prima TV, prima emisiune cu bancuri a fost făcută de mine, la Tele7abc, cu foarte mulți ani în urmă. Acolo aveam o emisiune de bancuri împreună cu Loteria Română, inventasem o roată imensă, pe care erau temele respective de de bancuri: preoți, milițieni, doctori, bețivi, de toate. Și respectivii concurenți – așa inventasem eu, în funcție de ce tema pica, trebuia să spună în câteva secunde un banc. Foarte mulți s-au lansat atunci. O să îi revedeți ca invitați în emisiunea mea. Dupa aceea a apărut, într-adevăr, formatul de la Prima cu „Banc Show” și m-am bucurat că acum, iată, după atâția ani (ironia sorții sau nu) am fost curtat de către Prima, cu mult timp în urmă – încă de pe vremea pandemiei, și se pare că, în sfârșit, ne-am întâlnit la jumătatea drumului și putem realiza acest proiect, de la care am mari așteptări.

Și care este rolul tău, mai precis?

Rolul meu este acela de gazdă. Va fi sub formă de Podcast, cu un invitat cu care vom trata, cu umor, problemele din ziua respectivă. Emisiunea va avea loc de luni până joi, începând cu ora 22:00, exact ora la care omul nu mai vrea să vadă nici politică, nici talk-show-uri. Ci să uite de toate problemele, să se relaxeze, să zâmbească, să râdă și să se culce fericit.

De-a lungul timpului ai avut de-a face cu oamenii din multe medii. Car este cea mai serioasă figură publică de la care ai auzit cel mai amuzant banc?

Într-adevăr, am avut multe provocări și mulți invitați. Sau am fost invitat în multe emisiuni. Din ce îmi aduc aminte, culmea, fiind în același trust, o figură serioasă, publica, este poetul Mircea Dinescu  – la care am avut plăcerea să fiu invitat în emisiune, cu greu, am scos niște bănculețe de la el, dar foarte haioase. Și, din câte îmi amintesc, mi s-a părut așa, o figură serioasă care a știut să se bucure și de bancurile mele, să râda la ele și să spună chiar și el.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te