De asemenea, povestea clasică „Bambi” a lui Felix Salter este adusă la viaţă în filmul omonim Disney, care va fi difuzat la Disney Channel în prima zi de Paște, de la 11:30.
„Mica sirenă„, încântătoarea poveste a lui Hans Christian Andersen despre o frumoasă sirenă, a devenit un film clasic Disney câștigător al premiului Oscar, cu ajutorul animațiilor de ultimă oră (la acea vreme) și al unei muzici grozave.
Este o poveste magică ce recrează într-un mod uluitor lumea de sub ape și pe fermecătoarea fată a mării, Ariel. Ea este fiica lui Triton, Zeul Mării și, ca multe alte tinere, nu respectă întotdeauna cuvântul tatălui ei. Într-o zi, face o vizită interzisă la suprafața mării și întâlnește pentru prima dată o ființă umană – un prinț. În mod previzibil, se îndrăgostește de el și sfârșește prin a face un pact cu caracatița malefică, Ursula, care îi va permite să trăiască pe pământ, însă numai dacă prințul o sărută în două zile. În caz contrar, Ariel va trebui să își cedeze minunata voce Ursulei. Odată cu Ariel, îi întâlnim pe încântătorii ei prieteni, Sebastian – un crab și Flounder – un pește.
Muzica filmului, care i-a adus lui Alan Menken două Oscaruri (Cel mai bun cântec original pentru Under the sea și Cea mai bună muzică originală), însoţeşte încântător această operă de artă marină.
În continuarea filmului, „Mica sirenă 2„, fanii o întâlnesc pe fiica lui Ariel, Melody, și pe sora nebună a Ursulei, Morgana, într-o altă poveste a mării. Ariel și Eric sunt un cuplu căsătorit fericit și au fost binecuvântați cu Melody. Cuplul este fericit pe pământ, însă Melody vrea să îşi cunoască originile marine și este hotărâtă să afle ce fel de viață este în mare. Călătoria ei pentru a-și cunoaște rădăcinile o implică fără să-și dea seama într-un complot diabolic împotriva tatălui lui Ariel, Triton. Așa că și Ariel trebuie să se întoarcă în mare pentru a-și salva familia și prietenii în acest succesor al mult iubitului film clasic.
„Bambi” este unul dintre cele mai longevive şi cunoscute personaje Disney. Este un pui de căprioară adorabil şi iubit de generaţii întregi. Într-un film plin de acţiune, care este la fel de proaspăt şi uşor de urmărit astăzi ca acum 70 de ani, Bambi era doar un pui când mama lui a fost împuşcată de către vânători. Fără ea, el trebuie să înveţe să se descurce singur în viaţă, ajutat de alte animale. Când va sosi vremea, el trebuie să aplice ce a învăţat pentru a-şi salva prietenii de vânători.