În 1986, pe o insulă izolată din largul Coastei de Est a SUA, Jack Slavin (Daniel Day-Lewis) îşi duce existenţa liniştită alături de Rose (Camilla Belle, nominalizată la Gotham Awards pentru rol), fiica lui de 16 ani. Ei trăiesc o viaţă simplă, iar bărbatul îşi ţine copila departe de restul lumii şi o educă acasă. Însă lumea perfectă pe care el a dorit să o creeze este ameninţată de schimbări, printre care apariţia lui Marty Rance (Beau Bridges), care doreşte să construiască case pe insulă, şi maturizarea fiicei lui. Când Jack îşi invită iubita, pe Kathleen (Catherine Keener), să locuiască alături de ei, împreună cu fiii săi, relaţia dintre Rose şi Jack se complică şi mai mult. Iar traiul lângă cei doi fii ai lui Kathleen, inteligentul Rodney (Ryan McDonald) şi mezinul obsedat de sex Thaddius (Paul Dano), trezeşte în Rose instincte noi.