Pe 12 aprilie sosește pe ecrane așteptatul film biografic dedicat lui Amy Winehouse, despre care s-a spus că oferă „o perspectivă nemaivăzută” asupra ascensiunii regretatei cântărețe și a revoluționarului său album, „Back to Black”.
de Andreea Hentea,
Pe 12 aprilie sosește pe ecrane așteptatul film biografic dedicat lui Amy Winehouse, despre care s-a spus că oferă „o perspectivă nemaivăzută” asupra ascensiunii regretatei cântărețe și a revoluționarului său album, „Back to Black”.
„Back to Black”, filmul regizoarei Sam Taylor-Johnson („John Lennon: începutul unei legende”, „Cincizeci de umbre ale lui Grey”), prezintă viața (prematur curmată) și cariera extrem de talentatei Amy Winehouse și surprinde nașterea unuia dintre cele mai bine vândute albume ale zilelor noastre – care îi dă și titlul. Filmul urmărește ascensiunea cântăreței de la începuturile ca solistă de jazz în cluburile din nordul Londrei până la vedeta internațională recompensată cu șase premii Grammy, care ne-a lăsat hituri ca „Rehab”, „You Know I’m No Good” sau „Back to Black”.
Cu o voce gravă, despre care s-a spus că „era îmbibată în regret și pulsa de durere” și cu o formidabilă întindere vocală, care măsura trei octave, Amy Winehouse era o cântăreață considerată colosal de talentată, asemănată cu Billie Holiday sau Etta James, cărora le-a studiat tehnica în copilărie și care au influențat-o puternic.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9Amy Winehouse a inspirat, la rândul său, multe vedete, printre care Lady Gaga, Adele sau Duffy. Din păcate, talentul său extraordinar a fost contrabalansat de un mariaj violent și de numeroasele abuzuri de alcool și droguri care îi puneau în umbră reușitele muzicale. După internări la dezintoxicare eșuate, îmbolnăvirea de emfizem pulmonar și șubrezirea gravă a stării generale de sănătate, Amy Winehouse murea, la doar 27 de ani, pe 23 iulie 2011, din cauza unei puternice intoxicații cu alcool.
Biografia lui Amy Winehouse i-a tentat pe mulți cineaști, dar orice încercare de a-i aduce povestea pe ecrane a eșuat. În 2018 a existat un proiect acceptat de familia ei, care urma să o aibă pe Noomi Rapace în rolul cântăreței și să fie regizat de Kristen Sheridan, dar în final s-a renunțat la el. Singura sa poveste care s-a bucurat de succes a fost documentarul „Amy” (criticat, ulterior, de familia cântăreței), regizat de Asif Kapadia.
Acesta a fost prezentat în premieră la Festivalul de la Cannes în 2015 și lăudat de critici. În anul următor, filmul a primit Oscarul și BAFTA pentru cel mai bun documentar și a fost nominalizat, de asemenea, la BAFTA la categoria cel mai bun film britanic. Până și acest așteptat „Back to Black” a fost întâmpinat cu circumspecție de unele voci, care au comentat că povestea „va exploata imaginea cântăreței, fără ca aceasta să se mai poată apăra”.
Marisa Abela („Barbie”, „Agentul înșelător”, „Cobra”) este considerată, deja, o revelație în rolul lui Amy Winehouse. Regizoarea a spus despre actrița britanică de 27 de ani: „Descoperirea unui talent precum Marisa Abela este ceva asemănător cu găsirea unei mine de aur. Din momentul în care a privit spre cameră, la prima ei probă, am știut că este actrița perfectă pentru rolul lui Amy Winehouse. A depus un efort imens, a fost atentă la fiecare detaliu și s-a antrenat vocal zilnic, ore întregi, ca să poată cânta pe tot parcursul filmului. Ea nu o imită pe Amy, ci pur și simplu există în interiorul personajului”.
Excelenta distribuție continuă cu Jack O’Connell („De neînvins”, „Amantul doamnei Chatterley”) în rolul lui Blake Fielder-Civil, fostul soț al lui Amy, cu Eddie Marsan („Sherlock Holmes”, „Gangsteri cu stil”) în rolul tatălui ei, Mitch Winehouse, și cu Lesley Manville („The Crown”, „Dna. Harris cucerește Parisul”) în rolul bunicii ei, Cynthia Winehouse. Scenariul este scris de Matt Greenhalgh („John Lennon: începutul unei legende”, „Vedetele de film nu mor în Liverpool”).
Filmările pentru „Back to Black” au început în ianuarie 2023 și s-au desfășurat în mai multe cluburi de mare atracție din Londra, unde Amy Winehouse s-a format, pentru a ajunge, apoi, artista adulată în întreaga lume. Numeroase scene au fost filmate la Ronnie Scott’s Jazz Club, în care Amy a început să cânte live și să se concentreze pe stilul ei muzical devenit legendar și în care a remarcat-o regizoarea Sam Taylor-Johnson.
Aceasta a povestit despre legătura ei strânsă cu lumea din care venea Amy Winehouse. „Legătura mea cu Amy a început după facultate, când am început să frecventez Camden, cu târgurile și creativitatea lui. M-am angajat la legendarul club KOKO, iar azi încă mai pot adulmeca fiecare tarabă, stradă sau magazin vintage… Câțiva ani mai târziu, Amy și-a scris melodiile ei teribil de sincere în timp ce locuia în Camden. Ca și în cazul meu, zona a devenit o parte din ADN-ul ei”.
Sam Taylor-Johnson a mai spus: „Am văzut-o prima dată cântând la un talent-show, la Ronnie Scott’s Jazz Club din Soho, și am văzut din prima clipă că nu era doar «un talent», era genială. Ca regizor, nu poți cere mai mult. Mă simt încântată și smerită că am avut ocazia de a aduce la cinema povestea frumoasă, unică și tragică a lui Amy, însoțită de cea mai importantă parte a moștenirii ei: muzica sa. Sunt pe deplin conștientă de asemenea responsabilitate, iar eu și colaboratorul meu, scenaristul Matt Greenhalgh, ne-am străduit să creăm un film pe care toți să îl iubească și să-l aprecieze definitiv. La fel cum facem și noi cu Amy”.
BIOGRAFIC – 4 STELE
LANSARE: 12 aprilie
O: Back to Black, SUA, 2024 R: Sam Taylor-Johnson D: Marisa Abela, Lesley Manville, Jack O Connell, Eddie Marsan, Bronson Webb.
Sursă foto: Hepta – Profimedia