Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

George si Despina Cusa in tinerete, bis

Azi, la „Dosar România” (TVR 1): „Preţul libertății”, povestea unui om cât o lecție de istorie

14 January 2019

Avea 22 de ani când a fost arestat. A fost întemniţat la Jilava, a supravieţuit Fenomenului Piteşti, a fost închis la Gherla, apoi la Aiud. La „Dosar România' de la TVR 1, Alina Grigore ne spune povestea extraordinară a unui om cât o lecţie de istorie. Luni, 14 ianuarie, ora 22.30, la TVR 1.

 Vezi galeria foto >

Visul lui George Cuşa a fost să fie profesor. Dar regimul comunist i l-a spulberat. Avea 22 de ani şi era student la Filosofie când a fost arestat. A fost întemniţat la Jilava, a supravieţuit Fenomenului Piteşti, a fost închis la Gherla, iar mai apoi la Aiud. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare politică şi a stat după gratii 11 ani şi 3 luni. Acum are 93 de ani, iar viaţa sa rămâne o carte deschisă. Luni, la Dosar România,  Alina Grigore ne spune povestea extraordinară a unui om cât o lecţie de istorie, în reportajul „Preţul libertăţii'. Pe 14 ianuarie, de la ora 22.30, la TVR 1.

„În noaptea de 28 spre 29 septembrie 1948 am fost arestat şi dus la Ministerul de Interne, iar după o lună de anchete transferat la Jilava subpământeană. Cândva fort de apărare a Capitalei, devenit placă turnantă a Securităţii, acum era locul unde se repartitizau condamnaţii, după categorii sociale, spre închisorile de execuţie. Nouă, studenţilor, ne-a fost hărăzită închisoarea Piteşti, unde ni s-a pregătit un tratament aparte. Aici, totul s-a redus la distrugerea oricărei forme de rezistenţă anticomunistă. De ce tocmai la Piteşti şi, mai ales, de ce studenţilor? La Piteşti, pentru că închisoarea se preta la un sistem de secretizare a aplicării metodelor diabolice, dure, greu de imaginat, de smulgere a informaţiilor nedeclarate la Securitate. De ce studenţilor? Pentru că dintotdeauna ei au fost şi rămân categoria socială dispusă să joace un rol activ în viaţa unei ţări, predispusă la revolte' – îşi aminteşte amar fostul deţinut politic George Cuşa.

Eroul reportajului „Dosar România' spune că ceea ce l-a ţinut în viaţă şi i-a dat putere, în anii grei de închisoare politică, a fost credinţa. Când a intrat în temniţele comuniste, era bolnav de plămâni şi suspect de leucemie. A supravieţuit bolii şi tuturor încercărilor fizice şi psihice, indiferent cât de crunte au fost.

„Dintr-o dată au trecut peste mine, nu mai ştiu, m-am trezit dimineaţa, eram ameţit, năucit, primul şoc cumplit! Mi-au spus: trebuie să dai tot ce nu ai declarat la Securitate. Era cumplit. Cum să dau ţarani din sat de la mine? Şi ce aţi făcut? Erau cei 22 de studenţi de la cămin, care fugiseră deja din ţară. Şi i-am trecut pe aceia. Asta a fost şansa mea la Piteşti. Mai ieşeam eu apoi în sat la mine? La Piteşti nu te durea atât suferinţa pe care o suportai tu, ci suferinţa celuilalt, a colegului tău. (…) La Camera 4 spital a fost masacru! Prăpăd! Când am intrat, m-am îngrozit. Era semiumbră, oameni pe jos, nu erau paturi, erau priciuri. I-am văzut pe unii bandajaţi, pe altii cu figuri disperate. (…) Acolo bătaie a fost de toate felurile. Iar celelalte care sunt spurcăciuni nu pot să le spun. Când era vorba de Paşte, de Crăciun sau de Sfânta Maria, s-au facut nişte scenarii acolo ca să compromită în totalitate evenimentul!', povesteşte unul dintre ultimii supravieţuitori ai Fenomenului Piteşti.

Mircea Stănescu, istoric la Arhivele Naţionale povesteşte în reportajul Alinei Grigore cum erau deţinuţii torturaţi sălbatic, în etape. „Mai întâi pentru a fi destabilizaţi complet. Apoi urma o tortură sistematică. Specific este că torţionarii erau dintre deţinuti. Sub supravegherea gardienilor şi a ofiţerilor politici, 24 ore din 24. Orice făceau era un prilej de tortură. La ora mesei, gardienii aduceau ciuberele cu mâncare, le puneau în faţa celulei şi deţinuţii erau serviţi de torţionarii din celulă, colegii lor de detenţie. Mâncarea era în gamele, iar ei puşi să stea în genunchi, cu mâinile la spate, şi să mănânce. Iar această tortură avea şi o denumire: haideţi să le dăm porcilor sa mănânce! În ideologia comunistă pe de o parte erau oamenii, care erau comuniştii, partidul comunist, si de cealalată parte bandiţii, suspecţii, duşmanii. Duşmanii regimului, închişi, erau porcii, care urmau să fie transformaţi în oameni noi'.

Fiind bolnav, George Cuşa a stat mult timp la infirmerie, dar nu a scăpat de bătăi – la Piteşti şi la Gherla – sau de izolări – la Aiud.

Istoricul Mircea Stănescu, autorul volumelor „Documentele Reeducării', a descoperit în dosarele Biroului Politic, aflate la Arhivele Naţionale, că reeducarea a fost controlată de la cel mai înalt nivel. Dovada: sublinierile cu roşu şi albastru, creioane tip Stalin, care erau prerogativa şefului partidului. „În acest context, albastru era pentru precizări, roşu era de reţinut în anchetă. La acel nivel singurul care semna şi adnota pe ele era tov. Gheorghe  Gheorghiu Dej. Iar tovarăşul Pintilie, şeful Securităţii, sublinia şi semna cu verde', explică istoricul.

La Aiud, George Cuşa i-a întâlnit pe părintele Boghiu Sofian, părintele Nicolae Bordaşiu şi, o perioadă, a împărţit celula cu filosoful Petre Tuţea.

Cel mai dureros moment prin care a trecut nu a fost bătaia. Nici izolarea cumplită. Ci moartea primului copil, Adriana. Pe când era închis la Aiud.

„Dramatică a fost perioada a doua, în ‘58, când m-au arestat a doua oară. Aveam fata, am lasat-o de 11 luni, nu am mai găsit-o acasă. Cu o seară înainte am avut un vis ciudat. Am văzut-o în grădină, un stol de îngeri tot roiau deasupra casei noastre şi la un moment dat trei au picat lângă fântână, au luat fata şi au plecat. Soţia mi-a spus după aceea: Rămăsesem singură. Tu la Aiud, fata pe deal (în cimitir – n.r.), eu singură acasă!'.

Despina, soţia lui George Cuşa, era învăţătoare în satul Ferdinand, astăzi comuna Mihail Kogălniceanu, din judeţul Constanţa. După ce a fost eliberat din închisoare, George Cuşa a fost contabil şi ulterior economist la IAS. Nu i s-a permis să-şi termine studiile de Folosofie. Dar visul său de a fi profesor i s-a împlinit prin Corina, cea de-a doua fiică.

„Cât timp tata era în închisoare mama a zis că nu va divorţa niciodată, poate să-şi piardă locul de muncă, poate să fie trimisă oriunde, dar ea pe tata îl va aştepta cât va fi nevoie! Ce am remarcat e că toată suferinţa lor nu a adus dupa sine nicio umbră de frustrare, nicio umbră de răutate, duşmănie sau dorinţă de răzbunare. Suferinţa i-a înnobilat. După Revoluţie am început să văd în casă Închisoarea noastră cea de toate zilele' şi Jurnalul fericirii', de Steinhardt. Tata a început să vorbească abia atunci întrucât a vrut să ne protejeze, pe mine şi pe fratele meu. Pentru că lui nu i-a fost niciodată frică de nimic, nu s-a temut de nimeni, şi-a ştiut întotdeauna urmăritorii. Am observat atitudinea tatălui meu, de data aceasta exprimată vehement faţă de comunişti şi atunci a început să se construiască imaginea mea clară despre el. Tata este exponentul unei generaţii extraordinare!', a povestit şi Corina Cuşa, fiica lui George Cuşa.

Până la Revoluţie, Securitatea nu l-a scăpat din ochi.

După eliberare, am fost chemat la Securitate. Un colonel mi-a spus: de ce nu vrei să ne ajuţi? Am avut o răbufnire. Pe cine să ajut? Dvs mi-aţi dat mie 25 de ani de închisoare (a executat 11 ani şi 3 luni – n.r.), sora mea a făcut 10 ani de închisoare, fratele tatei a murit Aiud, vărul primar al lui a murit la Aiud . Pe cine să ajut? Am fost la facultate să-mi termin studiile şi mi-au spus: Voi, bandiţilor!'.

George Cuşa are 93 de ani, locuieşte in Constanţa, scrie şi editează cărţi. Este invitat să le vorbească liceenilor despre generaţia care a suferit în închisorile comuniste, despre viaţa sa şi detenţia comunistă, despre cât de preţioasă este libertatea şi de ce trebuie apărată.

România nu are un Muzeu al rezistenţei anticomuniste. Fosta închisoare Piteşti a fost privatizată după Revoluţie. Jumătate aparţine unor firme de construcţii, unde oamenii vin la birou, jumătate este muzeu care funcţionează din fonduri private şi se vizitează gratuit. Fundaţia Memorialul Închisoarea Piteşti beneficiază de sprijinul mai multor tineri voluntari. Curtea interioară a devenit un cimitir simbolic, iar Camera 4 spital, fost cartier general al torturilor în timpul Fenomenului Piteşti', a fost transformată în altar. „Este un dar pe care putem să-l facem tuturor celor care au suferit aici!', spune Maria Axinte, directorul Fundaţiei.

Echipa care a realizat reportajul ce va fi difuzat de TVR 1 în această seară, de la ora 22.30: realizator – Alina Grigore, montaj – Cornel Tudorache, imagine – Vlad Micu şi Andrei Coruţ,  sunet – Viorel Popescu şi Cătălin Putinianu, asistent imagine – Marian Clopot.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare