Homepage  / Seriale / Seriale americane

AXN difuzează ultimul sezon din „Doctorul cel bun”. De ce acest sezon este mult mai scurt

AXN difuzează ultimul sezon din „Doctorul cel bun”. De ce acest sezon este mult mai scurt

de Vasilica Rogozanu,

Din 12 noiembrie, în serile de marți, de la ora 21.00, putem vedea la AXN cum se încheie povestea medicului Shaun Murphy, postul difuzând în premieră episoadele sezonului 7 și ultimul din serialul „Doctorul cel bun”/ „The Good Doctor”.

FREDDIE HIGHMORE

Lansat cu succes în 2017, serialul „Doctorul cel bun”/„The Good Doctor” – povestea tânărului medic autist Shaun Murphy (Freddie Highmore) care face carieră la prestigiosul spital St. Bonaventure, din California – a ajuns la marele final în primăvară, pe postul american ABC, după șapte sezoane, iar acum AXN difuzează și la noi ultimele episoade.

Sezonul 7 din „Doctorul cel bun” a fost afectat de greva scenariștilor

Serialul (ale cărui șase sezoane pot fi văzute integral pe Netflix) a făcut cifre foarte bune de audiențe, însă acest din urmă sezon a avut doar 10 episoade (jumătate cât anterioarele), fiind afectat de greva scenariștilor de la Hollywood, de anul trecut. „Am fost nefericiți să facem doar 10 episoade”, a spus, pentru Collider, creatorul David Shore, care însă e mulțumit că povestea a avut finalul pe care și l-a închipuit cu ani în urmă.

Acest ultim sezon prezintă cazuri medicale interesante, descifrate de Shaun, tânărul medic cu sindromul savantului (persoane care, de obicei pe fondul autismului, dezvoltă abilități excepționale în anumite domenii), dintre care unele au în centru persoane foarte importante în viața eroului nostru, precum dr. Glassman (Richard Schiff). Episodul final îi arată pe eroii principali peste un deceniu, cu cariere și vieți împlinite.

În sezonul 5, protagonistul se căsătorea

Un rol plin de satisfacții pentru Freddie Highmore

Actorul Freddie Highmore a declarat, pentru Entertainment Weekly, la final de proiect: „Să-l interpretez pe Dr. Shaun Murphy a fost un privilegiu imens și una dintre cele mai remarcabile și pline de satisfacții experiențe din viața mea. Voi fi mereu recunoscător echipei care a făcut posibil acest serial”. Actorul care a primit o nominalizare la Globul de Aur pentru acest rol în 2018 a mai adăugat: „Întotdeauna ne-am dorit ca acest serial să fie mai mult decât un simplu show de televiziune. Dacă, într-un fel sau altul, am reușit să contribuim la combaterea stereotipurilor din jurul autismului, acesta ar fi cu siguranță lucrul de care sunt cel mai mândru”.

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton