Acțiunea serialului are loc în 2006, la Unitatea medicală multinațională NATO Rol 3 din Kandahar, unde o echipă internațională de medici și asistenți practică intervenții chirurgicale de urgență și terapie intensivă, la cele mai înalte standarde, care sunt singura soluție pentru soldații, civilii, uneori chiar și inamicii răniți în conflictele armate.
Spitalul de campanie Rol 3 este situat în mijlocul unei zone de război, lângă una dintre cele mai aglomerate piste aeriene din lume, unde temperatura la umbră ajunge la 60 de grade. Deși unitatea medicală este cea mai performantă din Kandahar, ea se află într-un spațiu improvizat, toate facilitățile fiind regândite pentru a se potrivi unui teatru de operațiuni – un amestec de clădiri temporare ridicate din placaj și pânză, lipite cu bandă adezivă, corturi și containere de transport reamenajate, care înconjoară unitatea sub forma unor pereți de protecție.
Conducerea spitalului de campanie este asigurată de Colonelul Xavier Markes, din partea forțelor canadiene, un chirurg militar de carieră. Din echipă mai fac parte chirurgii traumatologi de top – Maior Rebecca Gordon, care își dorește să impresioneze și Căpitanul Bobby Trang. Singurul membru care nu are un istoric militar este genialul neurochirurg britanic, Simon Hill, ale cărui motive de a se înrola rămân un mister. Psihiatrul australian Maior Grace Pedersen are grijă de sănătatea mentală a celor din baza militară, iar Comandantul Will Royal este asistent șef, cel care se asigură că medicii nu uită niciodată că rolul asistenților este crucial în buna desfășurare a spitalului.
Astfel, pe parcursul celor 13 episoade, conflictele inerente din viața personajelor, care apar din viața de zi cu zi, pe câmpul de luptă, dar și alegerile medicale complicate, care uneori fac diferența între viață și moarte, se dezvăluie.
Elias Koteas, Michelle Borth, Luke Mably, Arnold Pinnock fac parte din distribuție, în timp ce Daniel Petrie Jr. (Beverly Hills Cop) este creatorul serialului. Acesta a ocupat poziția de scenarist și producător executiv, alături de Jinder Oujla Chalmers, Simon Vaughan și Patrick Irwin.