; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Doc   Nelle Tue Mani   Season 1

AXN anunță două seriale noi, „Doc – În mainile tale” și „Pe viață”, în grila de programe. Când încep

03 March 2021

În luna aprilie, poveștile extraordinare ale unor oameni obișnuiti prind viață în două seriale în premieră exclusivă în România – Doc – În mâinile tale (Doc – Nelle tue mani) și Pe viață (For Life).  

Serialul Doc – În mâinile tale, cu Luca Argentero ( Eat, Pray Love) în rol principal, debutează din 8 aprilie, în fiecare joi seara, de la ora 22.00 și este inspirat din povestea reală a doctorului Pierdante Piccioni, cunoscut în Italia ca doctorul Amnezie'. 

Doctorul Andrea Fanti este unul dintre cei mai buni medici interniști din Italia, autoritar și încrezător, dar care are o relație impersonală, chiar detașată față de pacienții săi.  În urma unui traumatism cranian, supraviețuiește, dar își pierde amintirea ultimilor doisprezece ani din viață. Fără amintiri, Andrea se trezește într-o lume necunoscută în care cei dragi au devenit brusc străini, relațiile noi sunt uitate și triumfurile sale medicale sunt aproape pierdute. Spitalul este singurul loc în care se simte cu adevărat acasă și unde va trebui să își reconstruiască viața întâi ca pacient, apoi ca soț, tată și, în cele din urmă, ca medic.

Doc – Nelle Tue Mani – Season 1

Doc – În mâinile tale este produs de Luxe Vide, producători executivi fiind Jan Michelini (Devils, Medici), Daniele Passani (Medici) și Corrado Trionfera (Medici).  

Acțiunea din Pe viață' (For Life), cel de-al doilea serial care debutează din 12 aprilie, în fiecare luni seara, de la ora 22.00, se desfășoară atât într-o sală de judecată, cât și în spatele gratiilor, și prezintă cazul real al lui Isaac Wright Jr., condamnat pe nedrept la închisoare pe viață. 

For Life – Season 1 – Episode 102 -“Brother’s Keeper”

Produs de Sony Pictures Television, cu producător executiv Curtis 50 Cent' Jackson, noua producție spune povestea unui deținut care devine avocat, acceptând să reprezinte alți condamnați în timp ce se luptă pentru a-și răsturna propria sentință nedreaptă. La nouă ani după ce, fără să vrea, a fost prins în controlul antidrog al angajatorului său și condamnat la închisoare pe viață, Aaron Wallace, în vârstă de patruzeci și doi de ani, a devenit avocat. În timp ce jură să-și ajute colegii deținuți să caute dreptate, este decis să-și demonstreze nevinovăția, expunându-l public pe procurorul lipsit de etică care l-a pus după gratii, Dez O’Reilly. Ca parte a acordului de a o ajuta pe Safiya Masry, șefa închisorii în care acesta își execută pedeapsa, lui Aaron i se permite să ia diferite cazuri și să le susțină în sala de tribunal. Pe plan personal, personajul se luptă să rămână în relații bune cu fosta soție, Marie, și cu fiica lor adolescentă, Jasmine.

 

Nicholas Pinnock (Counterpart, Marcella), Indira Varma (Game of Thrones, Rome), Joy Bryant (Ballers, Parenthood) și Boris McGiver (House of Cards, Boardwalk Empire) fac parte din distribuția serialului. 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare