„După câteva participări la Selecția Națională, iată-mă din nou în mijlocul concursului Eurovision, de această dată din postura de prezentator. Îmi lipsea din palmares această calitate și vreau să văd cum se simt emoțiile artiștilor, nefiind implicat în competiție. Le țin pumnii tuturor, fie ca cel mai bun să ne reprezinte și, de ce nu, să ne aducă trofeul Eurovision”, a declarat Aurelian Temișan. Despre colaborarea cu Ilinca Avram, artistul a mărturisit că „Este o bucurie să mă revăd cu Ilinca și că voi urca din nou pe scenă, alături de ea, după experiența minunată de la Cerbul de Aur”.
Om de televiziune, dar pasionată şi de muzică, Ilinca este nerăbdătoare să debuteze pe scena Selecției Naționale:
„Sunt fericită și onorată că am primit această propunere. Eurovision este unul din cele mai cunoscute concursuri din lume și este o mare provocare să fiu parte la acest eveniment de excepție. Mă bucur să revin în atenția publicului din România alături de Aurelian Temișan, după ce am făcut o echipă bună pe scena Cerbul de Aur de la Brașov”
Sub sloganul „Împlinește visul!”, seria show-urilor Selecției Naționale debutează la Iași, în Sala Polivalentă, pe 27 ianuarie 2019, când vom afla primii finaliști ai concursului. Spectacolul Eurovision va continua la Arad, pe 10 februarie, unde juriul și telespectatorii vor califica alte șase piese pentru finală, în decorul de la Sala Sporturilor „Victoria”.
Finala Națională va avea loc pe 17 februarie 2019, la București.
Spectacolele vor fi transmise în direct și în exclusivitate de TVR 1, TVR Moldova, TVR Internațional și TVR HD, de la ora 21.00.
Despre Aurelian Temişan
Şi-a făcut intrarea pe scena artistică în cadrul Festivalului Naţional Mamaia, în 1989. Ulterior a obţinut numeroase premii la festivaluri de muzică naţionale şi internaţionale.
Are peste 100 de piese româneşti în repertoriul propriu. A cochetat cu filmul apărând în „A doua cădere a Constantinopolului”, în regia lui Mircea Mureşan, şi într-o serie de scurtmetraje. Charisma, inteligenţa, spontaneitatea, harul actoricesc l-au recomandat unor roluri în seriale de televiziune precum „Clanul Sprânceană” și „Secretul Mariei”.
A jucat în două musical-uri – „Chicago” – care a făcut senzaţie pe scena Naţionalului bucureştean – şi în „Mamma mia”, pe scena Sălii Palatului.
Şi-a „împrumutat” vocea unor personaje celebre, precum Șobolanul Git, din filmul „Ratatouille” (2007) – în original vocea aparţinându-i lui Jake Steinfeld, sau Lordul Macintosh în filmul „Neînfricată” (2012) – vocea în original îi aparţine lui Craig Ferguson.
Despre Ilinca Avram
Este unul dintre „Matinalii” de la TVR Moldova, dar prima întâlnire cu televiziunea a avut-o încă de la 6 ani. Absolventă a Colegiului de Muzică Ştefan Neaga, secţia dirijor coral, Ilinca a cochetat câţiva ani cu Turismul urmând cursurile Academiei de Studii Economice din Chişinău, pentru ca, apoi să aleagă lumea fascinantă a camerei de luat vederi. A lucrat atât în spatele camerelor – pe platourile de filmare ale unor producţii Hallmark (“A winter Prince”), Discovery (“Harley and the Davidsons”), 24TL Production (“Contract to kill”, “End of a Gun”, “Killing Salazar”, “Vlad – The Impaler”), cât şi în faţa lor ca jurnalist, reporter şi prezentator TV la televiziuni din Republica Moldova.
Nici lumea modei nu e străină de numele Ilincăi, în 2013 prezentatoare TVR Moldova şi-a fondat şi a lansat propria colecţie de haine.
Energică şi plină de pasiune, Ilinca a prezentat festivaluri şi evenimete, a organizat DORfest – Festivalul Nordului, ediţia a II-a, dar alucrat şi ca a lucrat ca PR. Printre pasiunele sale se numără lectura, călătoriile, tricotatul şi yoga.
Sub sloganul „Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai. La ediția cu numărul 64 a competiției muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de țări: Albania, Armenia, Austria, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Macedonia, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Ucraina și Marea Britanie. Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa „Toy”.
Despre Eurovision:
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.
Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).
Ediția precedentă a concursului a avut loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai. România a fost reprezentantă de trupa The Humans, care a participat cu piesa Goodbye.