; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Aurelian Temișan, ajutor pentru fiul lui Kamara (2)

Cum l-a ajutat Aurelian Temișan pe micuțul Leon, fiul lui Kamara: „Merită mai mult decât…”

24 May 2021

Aurelian Temișan a jucat, zilele trecute, fotbal pentru fiul lui Kamara, Leon. Alături de colegii săi din naționala Artiștilor, juratul de la „Te cunosc de undeva' a încercat să strângă astfel fonduri pentru viitoarele operații pe care micuțul le mai are de făcut.

Temișan a explicat că, la astfel de acțiuni, „toată lumea vine cu sufletul', cu atât mai mult cu cât se știe că Leon trebuie să mai treacă prin alte 6 operații. Băiatul lui Kamara suferă de tetrapareză spastică, o formă de paralizie cerebrală, scrie Libertatea.

„Sigur că răspundem pozitiv la orice acțiune care ține de mininum pe care putem să-l facem și de maximum pe care putem să-l dăm, pentru că în primul rând ne exercităm una din plăcerile noastre supreme, aceea de a juca fotbal. Ca și naționala Artiștilor, vrem să ne menținem ca imagine. Și doi, Leon merită mult mai mult decât putem noi să facem. Așadar, prin micile gesturi ale fiecăruia, dacă e să le adunăm, putem să mișcăm norii.

Toată lumea vine cu sufletul la o astfel de acțiune și nu se mai gândește la nimic altceva decât să dea tot ce are mai bun sau să rămână în spiritul fair-play-ului, dar în special noi artiștii având această mână a lui Dumnezeu pe capul nostru, având acest har de a transmite un mesaj. O facem de fiecare dată total dezinteresați și venim cât putem de mulți', a spus Aurelian Temișan la Antena Stars, citat de Spynews.

Vedeta Antena 1 a mai mărturisit că îi este greu să se gândească la o altă persoană care ar fi putut să lupte „cu aceeași seninătate' pentru un copil, cum o face colegul lui de breaslă, Kamara.

„Mi-e greu să mă gândesc cine altcineva ar fi putut duce cu aceeași seninătate lupta asta pentru copil, cum o duce Kamara. Care în afară de faptul că e un jucător foarte dur, nu o face din motive de a se răzbuna pe cineva, ci efectiv el vrea să protejeze echipa făcând fault.

Nu e întotdeauna cea mai bună soluție, pentru că s-au luat multe cartonașe pe tema asta, dar Kamara are un suflet minunat și de aceea suntem alături de el. (…)

Mă mențin bine. Tot 1,93 am, la greutate mai oscilez între două sau trei kilograme în plus sau în minus, dar până la urmă mișcarea e ruptă din rai și e binevenită', a continuat el.

Sursa foto: Facebook, captură tv

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare