Cu o voce incredibilă și o personalitate pe care a arătat-o în fiecare interpretare, Aura Șova a reușit să-i impresioneze pe antrenori încă de la primele note cântate în acest sezon, când a întors toate scaunele. Cei de acasă au vibrat la fiecare piesă. În finală, a reușit să-i emoționeze pe telespectatori cu trei momente uimitoare, care i-au adus titlul de Vocea României 2024 și oportunitatea de a cânta, anul viitor, pe scena de la Untold.
„A fost o finală foarte grea, fiecare moment al fiecărui concurent a fost incredibil. Eu îi iubesc pe toți, îi respect pe toți, sunt niște voci excepționale! Mulțumesc publicului și lui Tudor! Au avut încredere în vocea mea și în mesajul pe care l-am avut de transmis.
Asta e tot ce contează pentru mine. A fost visul meu să ajung până în finala Vocea României, dar cu ce se întâmplă mai încolo, după finală, este un vis legat de ceva mai presus de mine: să fac ceva pentru bătrâneii aceia pe care îi iubesc eu de mor. Cred că momentul meu preferat a fost, cu siguranță, cel cu Marius Manole!
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3
Pentru că a fost o piesă pe care mereu am îndrăgit-o, iar această variantă a întruchipat exact cumva descrierea pe care mi-a făcut-o Tudor: „o păpădie în care sufli și ea nu se stinge niciodată”. Adică, ceva fragil și puternic în același timp – emoționant!”, a spus Aura Șova.
Trofeul cu numărul 7 pentru Tudor Chirilă
Echipa Tudor Chirilă a câștigat pentru a șaptea oară titlul de Vocea României: „Cred că ține foarte mult de alegerea momentelor. Ține foarte mult de emoția pe care ea a reușit să o transmită. Eu i-am spus să trăiască în prezent, nu am vrut să-i dau sentimentul că ar avea vreo șansă, pentru că nu-mi place să joc finala ca un favorit”, a declarat Tudor Chirilă.
Au început înscrierile pentru sezonul 13 Vocea României! Toți cei care vor să facă parte din cel mai bun show al vocilor, să-și depășească limitele și să strălucească pe scenă, în fața a milioane de telespectatori, se pot înscrie pe înscrieri.protv.ro.
Citește și: