„House of the Dragon”, multașteptatul prequel al serialului „Urzeala tronurilor”, care urmează să fie lansat în 2022, se află în stadiul de pre-producție și a început distribuirea actorilor, informează Entertainment Weekly.
„House of the Dragon”, multașteptatul prequel al serialului „Urzeala tronurilor”, care urmează să fie lansat în 2022, se află în stadiul de pre-producție și a început distribuirea actorilor, informează Entertainment Weekly.
Acțiunea noii producții HBO va ilustra domnia familiei Targaryen în Cele Șapte Regate și este plasată cu 300 de ani înainte de cea din „Urzeala tronurilor”.
Încă nu a fost precizat nici un actor avut în vedere pentru distribuție, dar se știe deja că la cârma lui „House of the Dragon” se vor afla Ryan Condal și Miguel Sapochnik. Acesta din urmă a regizat mai multe episoade din „Urzeala tronurilor”, printre care și penultimul, „Bătălia bastarzilor” și a semnat un contract cu HBO care prevede că va regiza episodul pilot din „House of the Dragon” și o parte dintre cele ce vor urma.
Nu se cunosc detalii despre acțiunea celor zece episoade ale primului sezon, în afară de faptul că acțiunea din „Dansul Dragonilor”, care ilustrează războiul civil din sânul familiei Targaryen, va figura printre capitolele importante ale noului serial. „House of Dragon”, inițial unul dintre cele cinci proiecte dezvoltate de HBO, este acum o comandă certă. Dacă inițial fusese anunțat ca scenarist Bryan Cogman, în septembrie Deadline a anunțat că proiectul a fost preluat de Ryan Condal (creatorul lui „Colony”).
Noul serial va ecraniza cea mai proaspătă poveste scrisă de George R.R. Martin, „Fire & Blood”, al cărei prim volum a fost lansat în noiembrie 2018. Acțiunea sa se concentrează pe istoria Casei Targaryen, care a domnit peste Westeros timp de 300 de ani.