; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

92nd Academy Awards   Audience

Au început, în sfârșit, filmările la noua peliculă a lui Martin Scorsese, mult-așteptatul „Killers of the Flower Moon”

21 April 2021

Veteranul regizor Martin Scorsese a început, pe 19 aprilie, filmările la pelicula sa îndelung anticipată „Killers of the Flower Moon', cu Robert De Niro, Leonardo DiCaprio și Jesse Plemons, care fuseseră amânate din motive de pandemie, informează collider.com.

O dată cu scăderea cazurilor de Covid în urma vaccinării unui număr tot mai mare de oameni în Statele Unite, multe producții care au stagnat sunt în măsură să se reia. Prin urmare, marele regizor Martin Scorsese a început, pe 19 aprilie, filmările la cel mai nou proiect al său, „Killers of the Flower Moon', programate inițial să înceapă în martie 2020, dar amânate din cauza pandemiei.

Martin Scorsese

Killers of the Flower Moon' are în centru un șir de crime neobișnuit de brutale – asasinarea membrilor tribului Osage, din Oklahoma, uciși în circumstanțe misterioase în anii ’20, după descoperirea bogatelor zăcăminte de petrol din zonă, care se aflau sub proprietățile lor. Această serie de crime a purtat numele de „Domnia Terorii' și a declanșat, în epocă, una dintre cele mai ample anchete ale FBI-ului proaspăt înființat. Filmul îi are în distribuție pe Robert De Niro, Leonardo DiCaprio, Jesse Plemons, Lily Gladstone, Pat Healy și Scott Shepherd.

„Filmul va fi o poveste atemporală'

Scenariul este scris de Eric Roth („Forrest Gump', „Strania poveste a lui Benjamin Button', „S-a născut o stea' – 2018), care a declarat că „filmul va fi o poveste atemporală'. Acesta a adaptat pentru ecran bestsellerul non-fiction „Killers of the Flower Moon: An American Crime and the Birth of the FBI', scris de David Grann, scriitor și jurnalist la New Yorker, New York Times, Washington Post, Boston Globe și Wall Street Journal. Grann este și autorul bestsellerului „The Lost City of Z: A Tale of Deadly Obsession in the Amazon' (ecranizat cu succes în 2016 de James Gray, cu Charlie Hunnam, Robert Pattinson și Sienna Miller).

Filmul lui Martin Scorsese va fi distribuit de Paramount și difuzat de platforma Apple TV+. Platformele de streaming au realizat deja că finanțarea unor filme și cineaști de prestigiu le poate aduce o notorietate substanțială, mai ales după ce Netflix a finanțat „Irlandezul: Asasinul mafiei', pelicula anterioară a cineastului, care a fost nominalizată la zece categorii ale premiului Oscar în 2020.

Anunțând începerea filmărilor, reputatul regizor a declarat: „Suntem încântați să începem, în cele din urmă, producția pentru «Killers of the Flower Moon» chiar în Oklahoma. A spune această poveste chiar pe teritoriul unde au avut loc evenimentele este esențial pentru a descrie cu precizie epoca și oamenii aceia. Le suntem recunoscători producătorilor, consultanților și tuturor celor care ne-au ajutat să pregătim această filmare și să imortalizăm un moment din istoria americană care nu trebuie uitat”.

Filmul are un buget de aproximativ 250 de milioane de dolari și necesită nenumărate decoruri, costume și mase de figuranți pentru a reconstitui eficient epoca și a transpune spectatorii în poveste. Încă nu a fost anunțată nici o dată de lansare a filmului.

Sursa foto: Hepta

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare