Într-un platou spectaculos, inundat de lumina reflectoarelor, potrivit unui show de o asemenea anvergură, în fața juriului vor evolua nu fotomodele, ci femei simple, mame, studente, fiice, unele mai vocale, altele mai timide, dar toate dornice să demonstreze că știu să își pună în valoarea personalitatea prin ținutele alese.
„Sunt emoții uriașe în culise, se leagă prietenii, dar deja apar și rivalități între concurente. Fetele sunt foarte frumoase, preocupate să îi impresioneze pe jurați și să își argumenteze corect alegerile făcute. Membrii juriului și-au ocupat locurile și sunt pregătiți să ofere sfaturi prețioase, dar să și noteze cu intransigență. M-au impresionat fetele cu dezinvoltura lor, unele parcă s-au născut pe scenă!”, spune Ilinca Vandici.
Show-ul „Bravo, ai stil!”, care are la baza formatul international „My Style Rocks”, debutează pe 22 august, la Kanal D, și va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, și în fiecare duminică, de la ora 20.00. În timpul săptămânii, cele 10 concurente vor face tot posibilul pentru a demonstra că au atitudinea și stilul potrivite pentru a cuceri juriul și pe contracandidate. În galele din weekend vor avea loc eliminările, integrate în spectacole de anvergură, cu invitați speciali din diverse domenii: muzică, film, televiziune, fashion. Aceștia vor avea și putere de jurați, părerea lor despre concurente cântărind în decizia finală a galei respective.
La rândul lor, concurentele își apreciază reciproc ținutele, având și ele puterea de eliminare din concurs asupra contracandidatelor.
„Faptul că fetele își comentează între ele ținutele duce la situații tensionate. Unele dintre concurente își apără ținutele ca leoaicele nu numai între ele, dar și când își prezintă alegerile juraților”, povestește Ilinca Vandici.
La finalul concursului, o singură concurentă va fi câștigătoare. Aceasta va intra în posesia marelui premiu de 100.000 de lei și i se vor deschide porțile unei cariere în televiziune.
Nu ratați, din 22 august, de la ora 17.00, prima ediție a emisiunii „Bravo, ai stil!”, prezentată de Ilinca Vandici, la Kanal D.