Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Au început filmările pentru sezonul doi „Hell's Kitchen” | Când începe emisiunea

de Redactia Tvmania

Căutarea următorului chef capabil să treacă prin iadul bucătarilor a început. Cei trei jurați, chef Sorin Bontea, chef Florin Dumitrescu și chef Cătălin Scărlătescu, au început filmările pentru cel de-al doilea sezon al show-ului ”Hell’s Kitchen”, care va debuta la Antena 1 în această primăvară.

Cei 20 de concurenți aleși pe sprânceană au făcut deja cunoștință cu bucătăria și casa “Hell’s Kitchen” și se pregătesc pentru probe care mai de care mai dificile, care le vor testa nu numai calitățile culinare, ci și abilitățile de lider.

”Suntem în căutarea următorului chef care să poată conduce o bucătărie într-un restaurant adevărat, care să poată concepe un meniu și care să ne devină coleg. Sezonul acesta veți vedea concurenți foarte talentați și pricepuți la gătit, așa că, din câte am apucat până acum să văd, lupta se anunță a fi una foarte strânsă”, spune Sorin Bontea.

La rândul lui, Cătălin Scărlătescu mărturisește că este cu ochii în patru pe cei care au intrat în bucătăria “Hell’s Kitchen”:

”Caut atenție pentru detalii, talent, dorința de perfecțiune în farfurie și gust desăvârșit, ambiția de a fi cel mai bun. Îmi doresc să fiu uimit. Vreau să văd bucătari hotărâți, care să facă față noilor probe cu care venim în acest sezon, pentru că telespectatorii trebuie să știe că etapele concursului vor fi cu adevărat spectaculoase.”

Iar Florin Dumitrescu e nerăbdător să revină în bucătăria restaurantului “Hell’s Kitchen”, care va fi redeschisă și va funcționa din nou în regim cât se poate de real:

”Veți vedea meniuri noi, seri tematice, întreceri strânse. Aici se nasc adevărații chefi, așa că misiunea noastră, a juraților, este, încă o dată, aceea de a le forța limitele și de a-i face pe concurenți să devină cea mai bună variantă a lor. Sper ca la final câștigătorul să fie cel puțin la fel de talentat, original și muncitor ca Tavi, câștigătorul primului sezon, care și-a început deja activitatea de chef alături de mine”, a încheiat acesta.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te