; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Regina sudului mare

Au început filmările la sezonul 3 din “Regina Sudului”. Ce se știe până acum

24 June 2021

Actrița mexicană Kate del Castillo (48 de ani) este foarte fericită că s-a întors pe platouri după lunile întregi de restricții impuse de pandemie ca să reintre în pielea traficantei Teresa Mendoza. Conform peopleenespanol.com, la sfârșitul lui mai au început în Bolivia filmările celui de-al treilea sezon al narco-novelei Regina Sudului' (La Reina del Sur').

Noul sezon al producției va avea premiera la postul american Telemundo anul acesta. Filmările pentru Regina Sudului 3' au loc în mai multe orașe din Bolivia și Columbia, iar cele mai multe secvențe de până acum s-au filmat în La Paz.

 

Ce se întâmplă în noile episoade

Acțiunea din noul sezon se petrece la 4 ani după cea din sezonul al doilea. Teresa Mendoza se află acum într-o închisoare de maximă securitate după ce a fost condamnată de autoritățile americane pentru moartea a trei agenți DEA. Cu ajutorul vechilor ei prieteni, Oleg (Alberto Jiménez) și Jonathan (Tiago Correa), protagonista va reuși să evadeze și să călătorească în Mexic, unde se va întâlni din nou cu președintele Epifanio Vargas (Humberto Zurita).

Într-o lume a drogurilor plină de alianțe și acorduri secrete, Teresa plănuiește cea mai periculoasă misiune a ei de până acum, una care o va duce în mai multe locuri din America Latină. Tot ceea ce își dorește Teresa este să renunțe la viața ei de fugar și să se reunească cu fiica ei, Sofía (Isabella Sierra). 

Cu un deceniu în urmă, Telemundo a stabilit un nou standard în ceea ce privește producțiile în limba spaniolă odată cu lansarea serialului Regina Sudului', marcând un „înainte și după' la televiziunea noastră. Suntem încântați să începem filmarea sezonului trei cu Kate del Castillo, alături de o distribuție minunată', a declarat Marcos Santana, președintele Telemundo Global Studios. Ceea ce face ca acest sezon să fie și mai special este că acțiunea are loc în America Latină. Publicul nostru se va putea bucura de peisajele superbe ale ale acestui continent și se va simți totodată ca acasă, în timp ce o va însoți pe Teresa Mendoza în această nouă etapă impresionantă a vieții ei', a adăugat el.

 

Un vechi actor din Narcos' apare în sezonul 3

Astfel, în noile episoade telespectatorii îi vor putea revedea pe Humberto Zurita (Epifanio Vargas), Isabella Sierra (Sofía), Kika Edgar (Genoveva Alcalá), Alejandro Calva (Batman), Tiago Correa (Jonathan), Eduardo Yáñez (Antonio), Lincoln Palomeque (Faustino), Antonio Gil (Oleg), Emmanuel Orenday (Danilo), Cuca Escribano (Sheila), Sara Vidorreta (Rocío Aljarafe), Ágata Clares (Paloma Aljarafe) și Dmitry Anisimov (Anton).

Printre cei care s-au alăturat distribuției în noul sezon se numără: Noé Hernández, Horacio García Rojas, Ed Trucco, Carlos Valencia, Arturo Ríos, Denia Agalianou, Anderley Palomino și actorul de origine portugheză Pêpê Rapazote.

Personajul interpretat de acesta va avea un rol foarte important în viața Teresei, ei trăind o poveste de dragoste. Pêpê Rapazote a mai fost văzut în producții de succes precum Narcos', Lacos de Sangue' / Legături de sânge', și Águila Roja' / Cavalerii nopții'.

Narco-novela Regina Sudului' are la bază cartea omonimă a autorului spaniol Arturo Pérez-Reverte și prezintă povestea Teresei Mendoza (Kate del Castillo), o tânără mexicană care devine cel mai puternic traficant de droguri din sudul Spaniei.

Primul sezon, lansat în 2011 a fost produs de Telemundo împreună cu Antena 3 Spania și RTI Producciones, în timp ce sezonul 2, lansat în 2019, a fost coprodus de Telemundo Global Studios și Netflix. 

Americanii au făcut și ei varianta lor la Regina Sudului', având-o pe actrița braziliană Alice Braga în rolul principal. Serialul lansat în 2016 se numește Queen of the South', iar cel mai recent sezon, cel cu numărul 5, s-a terminat în SUA pe 9 iunie. De altfel, noul actor din sezonul 3 al serialului Regina Sudului', Pêpê Rapazote, a apărut și el în remake-ul americanilor în sezonul 4.  

 Vezi galeria foto >
Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare