; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Au început filmările la Knives Out 2, în Grecia. Primele fotografii cu Kate Hudson și Daniel Craig (1)

Au început filmările la „Knives Out 2”, în Grecia. Primele fotografii cu Kate Hudson și Daniel Craig

30 June 2021

Fanii așteptatului film al lui Rian Johnson „Knives Out 2', a doua parte din ceea ce reprezintă, deja, franciza „La cuțite', au un mare motiv de bucurie: tocmai s-a strigat prima oară „Motor!', în Grecia, informează variety.com.

Noua anchetă condusă de simpaticul detectiv Benoit Blanc (Daniel Craig) a început deja, într-o destinație plină de soare. Investigația nu se va mai desfășura în Massachusetts, precum în excelentul film „La cuțite' (2019), ci în Grecia, pe țărmurile calde ale Mediteranei, după cum a anunțat chiar regizorul Rian Johnson pe Twitter.

Prima zi de filmare pentru următorul mister à la Benoit Blanc a avut loc! Le mulțumesc tuturor oamenilor minunați și răbdători din Grecia, care ne-au lăsat să «înfăptuim» toate aceste crime pe țărmul lor liniștit', a mai spus regizorul.

 Vezi galeria foto >

Locurile de filmare se află în Spetses, o insulă bogată aflată în largul coastei nord-estice a Peloponezului, în apropiere de Porto Heli, în zona cunoscută sub numele de „Riviera Greciei'. Filmările sunt programate să dureze până la sfârșitul lunii iulie-începutul lunii august.

Alături de Daniel Craig, în noul film îi vom vedea pe Kate Hudson, Edward Norton, Janelle Monáe, Kathryn Hahn, Dave Bautista, Leslie Odom Jr., Madelyn Cline și Jessica Henwick.

Excelentul film „La cuțite', lansat acum doi ani, a fost un succes de casă mai mare decât s-au așteptat chiar autorii săi. Filmul, realizat cu un buget modest de 40 de milioane de dolari, a încasat 311,5 milioane de dolari la nivel global. Într-un moment de inspirație, regizorul și producătorul său, Rian Johnson, și co-producătorul Ram Bergman au înțeles potențialul unei eventuale francize și au cumpărat de la studiourile Lionsgate drepturile asupra continuărilor filmului.

În luna martie, Netflix a achiziționat de la ei drepturile asupra continuărilor „Knives Out 2' și „Knives Out 3', în valoare de 450 de milioane de dolari, încheind astfel unul dintre cele mai consistente contracte ale sale. Premiera filmului „Knives Out 2' este prevăzută pentru anul 2022, dar nu există încă o dată precisă de lansare.

Sursa foto: Twitter

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare