Homepage  / Seriale româneşti

Sezonul patru al comediei „Atletico Textila” ajunge la final. Unde poate fi urmărit ultimul episod

Sezonul patru al comediei „Atletico Textila” ajunge la final. Unde poate fi urmărit ultimul episod
5

de Redactia Tvmania,

Au luptat să ajungă în primele serii de când se știu. Anul acesta au reușit. Însă apoi au rămas fără club și fără patron. Lucrurile s-au așezat, când Junior i-a preluat, iar la conducere au rămas Iuliana, dar și Traian, ca antrenor. Cu noi schimbări în rândul jucătorilor, lucrurile păreau că s-au aranjat și că mai era nevoie doar de o bună strategie pe teren. Victoriile au întârziat să apară, așa că provocările pline de amuzament au fost la putere. Sezonul patru din Atletico Textila a ajuns la sfârșit, iar ultimul episod este deja disponibil, în exclusivitate, pe VOYO!

Sezonul patru al comediei „Atletico Textila” a ajuns la final

Tânărul patron este decis să-i arate mamei lui că se poate descurca în viață și că investiția pe care a făcut-o în club este cea corectă. Și pentru a opri șirul înfrângerilor are o idee clară: „Toată lumea are un preț”, așa cum a învățat din propria familie.

Chiar dacă simte că șpaga ar putea rezolva tot, marea lui problemă pare să fie că nu știe cum să o ofere. Cum ținta aleasă pentru mită va fi una surprinzătoare, un arbitru, fost ofițer crimă organizată, rămâne de văzut cum se vor descurca Junior și Tibi să facă ce trebuie pentru Atletico.

Traian, Vlăduț, PavelIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Între timp, Traian se va concentra pe a le oferi elevilor săi cât mai multe lecții utile înspre a deveni fotbaliști serioși: „Fotbalul se joacă pe teren. Ne revenim prin munca noastră” și „Jucați fără frică și nimeni nu ne poate opri”. Să fie suficient de inspirațional pentru aceștia? Profitând de o vizită a elevilor în cadrul echipei, Leonard le va oferi tinerilor o adevărată lecție de viață… pe alocuri nepotrivită pentru vârsta acestora: „Ce-mi place cel mai mult la viața de fotbalist? Poți să agăți gagici instabil emoționale”.

Ce aduce finalul sezonului

Ce părere va avea profesoara elevilor despre cele spuse de jucător și cum va ajunge acesta să interfereze cu planul patronului său, vedem în ultimul episod. Ce-l va face va pe Dani să creadă că ar putea fi vândut de la club, cum va rezolva Leonard noile peripeții în care va intra și ce se mai întâmplă între Junior și mama lui, sunt întrebări care-și găsesc răspunsul în cel mai recent episod.

Sezonul patru este disponibil, în totalitate, în exclusivitate pe VOYO! Un nou sezon Atletico Textila va urma, în curând, pe platformă!

Despre personaje și cum funcționează colaborarea în echipă, a vorbit și Traian, antrenorul Atletico! „Toți colegii mei sunt actori extrem de talentați și dedicați meseriei, ca atare osmoza a funcționat perfect, noile personaje integrându-se în context foarte ușor. Vreau să cred că formăm o echipă frumoasă, pe care spectatorii să o urmărească cu bucurie”, spune actorul Angel Popescu, parte din proiect încă de la început.

Sursă foto: Pro TV

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton