Homepage  / Știri

Astăzi se aleg câştigătorii la „Mireasă pentru fiul meu”

Astăzi se aleg câştigătorii la „Mireasă pentru fiul meu”

de Redactia Tvmania

Sezonul doi al show-ului “Mireasă pentru fiul meu” ia sfârşit pe 24 august, iar al treilea începe... o săptămână mai târziu, pe 31 august. Amfitrioana Mirela Boureanu Vaida, însă, rezistă cu stoicism.

De fapt, la emisiunea matrimonială a Antenei 1 nu va exista, propriu-zis, o pauză între sezoane, deoarece săptămâna dintre ele e dedicată retrospectivelor.

“Emisiunea nu se va opri”, ne confirmă Mirela, “vom rememora cele mai romantice momente din an, cele mai savuroase replici, cele mai emoţionante clipe, cele mai tensionate zile. Vom vorbi cu toţii deschis, ca după finală, când nu vom mai avea ce câştiga şi ce pierde. Ne vom spune secretele pe care le-am purtat cu noi timp de un an, în competiţie”.

În aceste condiţii, se mai pune problema vreunei vacanţe pentru gazda-eroină?

“Dacă va fi posibil, îl voi lăsa pe colegul meu, Andrei, să se ocupe de toate, şi voi fugi, din nou, la mare”, ne mărturiseşte ea râzând. “Îmi pot încărca bateriile în doar câteva zile, mai ales că ard de nerăbdare să-i cunosc pe noii concurenţi”.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton