Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Cupele europene la fotbal revin marți seară

de Redactia Tvmania

CFR Cluj va juca mâine seară pentru accederea în grupele Ligii Campionilor, după ce a câştigat cu 2-1 în deplasarea de săptămâna trecută de la FC Basel. Echipa elveţiană stă acum între Cadu (foto) şi colegii săi şi o nouă prezenţă în următoarea fază a celei mai prestigioase competiţii europene. Încă trei echipe româneşti vor fi în cursă joi pentru o prezenţă în grupele “suratei” mai mici a Champions League, adică Europa League. Din păcate, însă, doar Steaua va ajunge, probabil, acolo, după 2-0 în deplasarea de la echipa lituaniană Ekranas.

Vasluienii au o misiune imposibilă

În rest, Dinamo şi FC Vaslui au pierdut dezamăgitor pe teren propriu, ambele cu 2-0, în faţa ucrainienilor de la Metalist Harkov şi, respectiv, a giganţilor italieni de la Inter Milano.

Cele două echipe au acum şanse minime de calificare, deşi sarcina care îi aşteaptă pe dinamovişti pare ceva mai comodă faţă de testul celor de la FC Vaslui, de pe vulcanul Giuseppe Meazza din capitala Lombardiei.

Iată programul complet al partidelor din aceste zile:

Azi

21.45, Dolce Sport 1, Udinese – Braga (Liga Campionilor)

21.45, Dolce Sport 2, Panathinaikos – Malaga (Liga Campionilor)

21.45, Digi Sport 3, Anderlecht – AEL Limassol (Liga Campionilor)

Mâine

21.45, Digi Sport 1, CFR Cluj – FC Basel (Liga Campionilor)

21.45, Digi Sport 3, Fenerbahce – Spartak (Liga Campionilor)

Joi

20.30, Pro TV, Steaua – Ekranas (Europa League)

21.00, Digi Sport 1, Metalist Harkov – Dinamo (Europa League)

21.45, Digi Sport 2, Inter – FC Vaslui (Europa League)

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te