Pentru prima dată în istoria Festivalului Internațional de Film Transilvania, filmul de deschidere va putea fi urmărit, în paralel, în 20 de localități. Deschidere aniversară TIFF de la București va avea la Roaba de Cultură.
Pentru prima dată în istoria Festivalului Internațional de Film Transilvania, filmul de deschidere va putea fi urmărit, în paralel, în 20 de localități. Deschidere aniversară TIFF de la București va avea la Roaba de Cultură.
Vineri, pe 23 iulie, de la ora 21.30, filmul care deschide cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania la Cluj-Napoca se va vedea și pe marele ecran din capitală. Bucureștiul se află pe lista celor 20 de localități din țară în care TIFF va proiecta simultan comedia spaniolă multi-premiată „Dineu cu vecinii de sus” (r. Cesc Gay, 2020). Filmul va rula în aer liber, la Roaba de Cultură din Parcul Herăstrău.
O comedie savuroasă în care două cupluri vecine explorează complexitatea relațiilor moderne, „Dineu cu vecinii de sus”/ „Sentimental”/ „The People Upstairs” (regia Cesc Gay, 2020) îi are în centru pe Julio şi Ana, care sunt împreună de mai bine de 15 ani. Abia dacă se mai privesc, iar certurile au devenit o constantă în relaţia lor. În această seară, Ana i-a invitat la cină pe vecinii de sus. Sunt puţin mai tineri, iar gemetele frecvente ce se aud din apartamentul lor au devenit o sursă de tensiune pentru Julio și Ana. Și ce nu știu gazdele este că această cină se va transforma pe neaşteptate într-un tsunami al emoţiilor.
Trailer:
Filmul a fost nominalizat la cinci premii Goya și are pe afiș vedete spaniole precum Javier Cámara, unul dintre actorii favoriți ai lui Pedro Almodóvar, cunoscut și din serialele The Young Pope și Narcos, și Belén Cuesta (La casa de papel, Parking). La TIFF, filmul este prezentat în cadrul secțiunii Focus Spania.