În această seară, de la ora 20.00, la Kanal D, în al doilea episod al serialului care îi ia locul lui "Suleyman Magnificul" până la toamnă, Umut află că a fost minţită.
În această seară, de la ora 20.00, la Kanal D, în al doilea episod al serialului care îi ia locul lui "Suleyman Magnificul" până la toamnă, Umut află că a fost minţită.
Când Musa (Burak Altay) o vede pe Umut (Gizem Karaca) sărutându-se cu Ozan (Sukru Ozyildiz), acesta reacţionează foarte violent. Umut suferă teribil pentru viaţa pe care este nevoită să o trăiască şi singurele persoane care se bucură de drama fetei sunt surorile vitrege ale acesteia, Selda şi Yelda, cele care, de altfel, l-au informat pe fratele lor despre relaţia lui Umut.
Ozan se întâlneşte cu Hakan (Berk Oktay), un bun prieten al său, pe care nu l-a mai văzut de câţiva ani şi îi împărtăşeşte acestuia povestea de dragoste pe care o trăieşte alături de Umut. Cunoscându-l pe Ozan ca fiind un adevărat “playboy”, Hakan nu crede că acesta este cu adevărat îndrăgostit, dar abia aşteaptă să o cunoască pe cea care l-a cucerit pe prietenul său.
Într-o seară, Umut se strecoară afară din casă şi merge la casa în care ştia că locuieşte Ozan pentru a-i oferi un cadou. Ea află cu surprindere că acesta nu locuieşte acolo. Cum reacţioneaza Umut când află că Ozan a minţit-o, aflati azi, de la ora 20:00, urmărind un nou episod din serialul “Dragoste la prima vedere”, la Kanal D.