Modifica setarile cookie
Homepage  / Nu rata!

Astăzi, Antena 1 difuzează finala „Chefi la cuțite”

de Redactia Tvmania

Marți, 7 iunie, de la 20.30, Antena 1 difuzează marea finală a emisiunii „Chefi la cuțite”. Trei concurenți se vor întrece pentru premiul de 30.000 de euro și titlul de învingător. Luni seară, în urma celor două probe din semifinală, Cătălina Amarghioalei, Cristi Șerb și Mircea Farcaș au fost desemnați finaliști ai primului sezon al show-ului.

Așa se face că în finală, fiecare chef intră cu câte un reprezentant: Cătălina va avea parte de susținerea foștilor colegi din echipa roșie, Cristi se va baza pe sprijinul celor din echipa gri, iar Mircea se va bucura de aportul adus de cavalerii din echipa neagră. Emoțiile și orgoliile ajung acum la cele mai înalte grade, iar chefii sunt cu nervii tot mai încordați. Proba finalei îi va aduce pe cei trei concurenți față în față cu unii dintre cei mai mari și cunoscuți bucătari ai țării, care vin să jurizeze ultimele farfurii din concurs. Sunt oameni cu experiență impresionantă în domeniu, școliți în străinătate, oameni care au gătit pentru vedete internaționale și sunt recunoscuți ca fiind bucătari de top în România. Ei sunt cei care vor degusta preparatele din finală și vor alege câștigătorul primului sezon „Chefi la cuțite”, astfel că nerăbdarea și emoțiile vor fi copleșitoare nu numai pentru finaliști, ci și pentru cei trei chefi.

Cine va pleca acasă cu marele premiu „Chefi la cuțite”, telespectatorii Antena 1 vor afla marți de la 20.30.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te