Homepage  / Televiziune

Asta-i România!, 5 mai 2024. Aproape de oameni și de Dumnezeu, în prima zi de Paște

Asta-i România!, 5 mai 2024. Aproape de oameni și de Dumnezeu, în prima zi de Paște

de Redactia Tvmania

Emisiunea de reportaje “Asta-i România!” ne invită duminica aceasta, 5 mai 2024, de la ora 14:30, la Kanal D, în Prima zi de Paște, la mănăstirea Putna.  

Aproape de oameni și de Dumnezeu – Asta-i România!, 5 mai 2024

Emisiunea de reportaje “Asta-i România!” ne poartă pașii, duminică, în Prima zi de Paște, de la ora 14:30, la Kanal D, în Ierusalimul României, la mănăstirea Putna, lăcașul sfânt unde, de 500 de ani, călugării ridică neîncetat rugăciuni către cer, într-un loc departe de ”zgomotul” lumii și aproape de pacea lui Dumnezeu. 

Dacă până odinioară călugarii ce slujesc astăzi, în numele Domnului, aveau o familie, o slujbă, ca fiecare dintre noi, acum poveștile fiecăruia dintre aceștia sunt puse deoparte, în “sertarele sufletului”. Aici, Iisus învie în fiecare zi și în fiecare inimă așa simt oamenii care l-au ales pe Dumnezeu, care nu-și mai aparțin și, devin cu voia lor, darul Domnului! 

Monahi sau călugări aceștia sunt puntea dintre lume și Dumnezeu și păstrează legătura cu toată comunitatea, îi încurajează pe oameni să țină tradițiile și ies dintre zidurile mănăstirii pentru a sta de vorbă cu cei care îl caută pe Dumnezeu. 

Nu ratați duminică, în Prima zi de Paște, de la ora 14:30, o ediție de sarbatoare ”Asta-i România!”, emisiune prezentată de Mihai Ghiță, numai la Kanal D. 

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton