Cine a câștigat primul joc de amuletă, din ediția a doua a emisiunii Asia Express-Drumul Zeilor, difuzată pe 2 septembrie 2024. Anunțul făcut de Irina Fodor.
Cine a câștigat primul joc de amuletă, din ediția a doua a emisiunii Asia Express-Drumul Zeilor, difuzată pe 2 septembrie 2024. Anunțul făcut de Irina Fodor.
În cea de-a doua ediție a emisiunii Asia Express – Drumul Zeilor, două echipe s-au întrecut la jocul de amuletă desfășurat la plantația de ceai din Choui Fong. Irina Fodor a anunțat cine a câștigat avantajul, în ediția din 2 septembrie 2024, scrie a1.ro.
Începând din prima lor zi în Thailanda, concurenții Asia Express au primit misiuni care le-au dat bătăi de cap. Cu toate acestea, în clipa în care au aflat că este pusă în joc miza unui joc de amuletă, au uitat de probleme și efort și au pornit spre următoarele misiuni. Întâi, au plecat din tribul care i-a găzduit, au făcut autostopul și au încercat să convingă câte un șofer ca să îi ia spre următoarea locație pe care Irina Fodor le-a indicat-o.
Adrian Nartea și Cosmin Vîjeu, dar și Mane Voicu și Ioana State au întâmpinat probleme din cauza șoferilor care mai mult i-au încurcat, în loc să îi ajute. Chiar dacă s-au depărtat inițial de locația bună, ei au făcut tot ce a ținut de ei ca să ajungă unde trebuia.
Emoțiile au fost mari în goana către Irina Fodor și steagul roșu de la Asia Express. Toți au așteptat cu sufletul la gură să afle deznodământul și surpriza a fost mare atunci când Irina Fodor a anunțat clasamentul.
Prima echipă calificată la primul joc de amuletă a fost cea formată din Mihai Găinușă și Oana Paraschiv. A doua echipă calificată la jocul de amuletă este cea formată din Nicolai Tand și Sorin Brotnei.
„Dragilor, ați început cursa Asia Express sezonul 7 și iată că ați ajuns la primul joc de amuletă, deci sunteți primele două echipe deocamdată. Felicitări! V-am pregătit un joc foarte drăguț și, la acest joc, veți putea câștiga un Joker foarte important. Este o mare plantație de ceai și chiar e frumoasă, dar să știți că se muncește greu aici. Se stă în acest soare și se culege frunzuliță cu frunzuliță”, a fost mesajul transmis de Irina Fodor.
„Și cumva va trebui să umplem coșul acesta cu ceai?!”, a întrebat Oana Paraschiv, care deja se gândea la cât de dogoritor e soarele.
„Voi o să aveți de făcut cu totul altceva. Aici, lângă mine, după cum puteți vedea, este un panou. Sunt plăcuțe care au pe partea cealaltă o poză cu o doamnă. Doamna este îmbrăcată cu o eșarfă, cu o băsmăluță, în haine tradiționale care au diverse culori. Trebuie să vă împărțiți în căutători și cei care descriu. Căutătorii vor merge în plantație și vor căuta doamna pe care cel care o descrie o va vedea pe această plăcuță. Trebuie să o aduceți aici, vom vedea dacă este cea descris sau nu și ea va avea un coș în care se află niște punguțe cu frunze de ceai. Pot fi în coșul doamnei patru punguțe, una sau niciuna. S-ar putea chiar să nu aibă nimic. Cine adună primul zece kilograme a câștigat jocul și Jokerul”, a explicat Irina Fodor regulile primului joc de amuletă, în ediția a doua din 2 septembrie 2024.
S-a dat startul și cele două echipe s-au apucat rapid de treabă, căci orice avantaj poate să fie important și să schimbe soarta unei curse, la Asia Express-Drumul Zeilor.
Oana și Nicolai au stat să dea indicații, iar Sorin și Mihai au pornit să caute doamnele descrise în poze. Sarcina nu a fost deloc una simplă, însă miza i-a făcut pe concurenți să lupte cu toate forțele până în ultima secundă.
Prima echipă care a adunat cele zece kilograme și a câștigat jocul de amuletă a fost cea formată din Nicolai Tand și Sorin Brotnei. Băieții au câștigat o amuletă de 1.000 de euro și un Joker, în ediția din 2 septembrie 2024 a emisiunii la Asia Express-Drumul Zeilor.
Anca Țurcașiu și prietena ei, actrița Andreea Samson, Mihai Găinușă și Oana Paraschiv, colega lui de radio, Nicolai Tand și Sorin Brotnei (nașul și finul), Betty Salam și Cătălin Vișănescu, comedianții Ioana State și Mane Voicu, content creator-ul și antreprenoarea Carmen Negoiță și sora ei, Andreea, Victor Slav și iubita lui, Selina, Adi Nartea și prietenul lui, actorul Cosmin Vîjeu, Andrei Ursu și iubitul lui, Vlad Condurache sunt vedetele care pornesc în această competiție.
Fără telefon, cu doar un dolar pe zi, fără transport și cazare asigurate, concurenții vor avea de parcurs un traseu de 7.000 de kilometri, din Thailanda în Malaezia și apoi în Indonezia – Bali fiind destinația marii finale a sezonului 7.