Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Mihai și Elwira Petre sunt câștigătorii Asia Express sezonul 4 - Drumul Împăraților - 2021

de Redactia Tvmania

După o cursă electrizantă în care ne-au ținut cu sufletul la gură, Asia Express 2021 a ajuns la final. Câștigatorii fiind nimeni alții decât Mihai și Elwira Petre.

Asia Express sezonul 4 – Drumul Împăraților a început în septembrie la Antena 1. În 2021, show-ul a trecut prin câteva schimbări, atât în privința destinațiilor pe care concurenții le-au avut de străbătut, cât și a prezentatorului. De data asta, Irina Fodor este cea care a însoțit vedetele în marea călătorie.

Asia Express sezonul 4 – Cele mai noi informații despre show-ul de la Antena 1

Update 2, 28 noiembrie: Ultima cursă de pe Drumul Împăraților a fost una plină de suspans și adrenalină. Finala Asia Express 2021 i-a desemnat câștigători pe Mihai Petre și Elwira. Cei doi nu și-au mai putut stăpâni lacrimile de bucurie când au aflat că au ajuns primii la Irina Fodor.

Traseul de pe Drumul Împăraților a ajuns la final. Cuza & Emi și Mihai Petre & Elwira sunt cele două echipe care au luptat cot la cot pentru marele titlu de câștigător și pentru premiul de 30.000 de euro.

Update 28 noiembrie: Primele imagini din finala Asia Express. Momentul mult așteptat a sosit! Finala Asia Express – Drumul Împăraților va avea loc duminică, 28 noiembrie, la Antena 1, de la 20:00. Lupta decisivă de va da între Emi – Cuza și Mihai – Elwira Petre. Cele două echipe se vor lupta pentru pentru marele titlu și pentru premiul de 30.000 de Euro. Ce probe vor avea de înfruntat în marea finală Asia Express.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 43

UPDATE 25 NOIEMBRIE: Echipele formate din Emi și Cuza și… Mihai Petre și Elwira sunt în marea finală Asia Express 2021. Marea finală Asia Express 2021 este duminică, 28 noiembrie, ora 20.00, pe Antena 1.

Update 24 Noiembrie: În ediția din această seară a emisiunii Asia Express, de la Antena 1, de la ora 20:30, vom afla care sunt numele finaliștilor. Drumul Împăraților se apropie cu pași repezi de sfârșit, iar, în momentul de față, Lidia și Estera Buble se află în pericol de eliminare după ce au primit un cufăr de la Irina Fodor. 

UPDATE 23 NOIEMBRIE: Eliza și Cosmin Natanticu au fost eliminați de la Asia Express. După o nouă misiune, cei doi au ajuns ultimii la Irina Fodor, așa că le-a revenit încă un cufăr. În momentul în care prezentatoarea emisiunii a dezvăluit conținutul celor trei cufere, nestema roșie era într-unul dintre cuferele lor. Printre lacrimi, Eliza și Cosmin și-au exprimat regretul că aventura Asia Express s-a terminat pentru ei, dar au spus și că sunt foarte fericiți că au făcut parte din acest proiect.

UPDATE 22 NOIEMBRIE: O nouă ediție a emisiunii Asia Express va fi difuzată astăzi, 22 noiembrie, la Antena 1, de la ora 20:30. Concurenții sunt îngrijorați în ceea ce privește conținutul cutiilor, care ascund două nestemate verzi și una roșie. Mai este o singur cufăr de dat, iar acesta o să-i revină echipei care va ajunge ultima la Irona Fodor. În plus, tot diseară aflăm și ce echipă va fi eliminată de la Asia Express.

UPDATE 17 NOIEMBRIE: Concurenții de la Asia Express au ajuns în Israel, iar prima zi a fost de-a dreptul emoționantă. Aceștia au citit scrisorile pe care le-au scris în Iordania pentru partenerii lor. Toate au fost pline de emoție și sentimente sincere. Totuși, în momentul în care Elwira a citit scrisoarea pentru Mihai Petre, la Asia Express, nimeni nu și-a putut stăpâni lacrimile.

UPDATE 16 NOIEMBRIE: Adriana Trandafir și Maria Speranța au fost eliminate de la Asia Express. În ediția de aseară, 15 noiembrie, a avut loc Cursa pentru Ultima Șansă, iar lupta s-a dat între patru echipe: Mihai și Elwira Petre, Emi și Cuza, Cosmin și Eliza Natanticu și Adriana Trandafir și Maria Speranța.

După ce s-a aflat că ele au fost cele care au părăsit competiția de pe Drumul împăraților, Maria Speranța a avut o primă reacție și a vrut să le transmită un mesaj celor care le-au susținut.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  8 / 43

UPDATE 2, 15 noiembrie: Ce se întâmplă diseară la Asia Express. O nouă ediție a emisiunii Asia Express va fi difuzată în această seară, la Antena 1. Nu mai este mult până la marea finală, iar fiecare echipă de pe Drumul Împăraților își dorește să ajungă în Israel, acolo unde se va desfășura următoarea etapă a competiției. În ediția de luni, 15 noiembrie, aflăm care este prima echipă care primește pașaportul pentru Israel.

Update 1, 15 noiembrie: A fost o ediție emoționantă a emisiunii Asia Express, duminică, 14 noiembrie. Echipele s-au reunit după ce concurenții au fost nevoiți să mai îndeplinească o serie de misiuni separat. Pe de altă parte, dimineața nu a început foarte bine pentru Cuza. Acesta a fost pedepsit de către fete.

UPDATE 10 NOIEMBRIE: Cine a câștigat al doilea Joc de Amuletă din Iordania, la Asia Express. O altă ediție Asia Express a luat sfârșit aseară, 9 noiembrie, și s-a dat o altă amuletă pe Drumul Împăraților. Cele trei echipe care s-au calificat la Jocul de Amuletă, al doilea din Iordania, au fost Cosmin și Eliza Natanticu, Lidia și Estera Buble și Mihai și Elwira Petre. Proba a fost una foarte dificilă și o singură echipă a ieșit învingătoare.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  13 / 43

UPDATE 9 noiembrie: Ce echipe s-au calificat la cel de-al doilea Joc de Amuletă din Iordania, la Asia Express. Au mai rămas cinci echipe în competiția Asia Express. În ediția de aseară, concurenții au dat tot ce-i mai bun pentru a ajunge primii la Irina Fodor și pentru a se califica la următorul Joc de Amuletă: al doilea din Iordania. Prima amuletă a fost câștigată de Mihai și Elwira Petre.

De data aceasta, la al doilea Joc de Amuletă din Iordania s-au calificat trei echipe. Cei care au ajuns primii la Irina Fodor au fost Cosmin și Eliza Natanticu, care au fost extrem de fericiți când au aflat.

Nu îmi vine să cred”, a spus Cosmin Natanticu.


Update 3 noiembrie: O nouă ediție Asia Express va începe în această seară, 3 noiembrie, la Antena 1, de la 20:30. Va avea loc Cursa pentru Ultima Șansă la Asia Express, în care trei echipe se vor lupta pentru a rămâne în concurs și a continua aventura lor în Iordania.

Deocamdată, doar Emi și Cuza sunt în siguranță, căci cei doi şi-au adjudecat imunitatea mare a etapei și nu vor putea fi votați în seara aceasta. Pentru restul, însă, urmează un început de zi extrem de incert, căci concurenții nu știu dacă vor participa în cursă în formula inițială a echipelor sau cea actuală: „Aici a fost toată lumea în ceață. Mi-am făcut un plan cu Eliza și am spus că dacă ajungem la ultima șansă împreună vom trage amândouă ca pentru echipele noastre”, va mărturisi Estera Buble.

Update 2 noiembrie: Norocoșii care au ajuns primii la Irina Fodor au fost Cuza și Emi. Cei doi s-au bucurat foarte mult, mai ales că este a doua Imunitate câștigată pentru ei.

Norocul le-a surârs celor doi, chiar dacă cu o zi în urmă au întâmpinat câteva dificultăți în îndeplinirea probelor și la autostop. Concurenții au ajuns primii la Irina Fodor și au primit cel mai râvnit premiul al ediției: cazare, distracție, mâncare, 100 de euro și imposibilitatea de a intra la Cursa pentu Ultima Șansă.

Update 1 noiembrie: Ediția de luni seară a celui mai dur reality-show, Asia Express- Drumul Împăraților, difuzată de Antena 1 de la ora 20:30, vine cu o nouă surpriză pentru cele șase cupluri rămase în cursă. Echipele se vor reconfigura în misiunile din această seară și doar atunci când se vor reuni coechipierii în forma inițială se va stabili clasamentul final: ”Nu mi-a picat chiar bine”, va spune Mihai Petre.

Update 27 octombrie: Cine a câștigat a doua imunitate din Georgia. Cum Estera și Lidia Buble au câștigat Jocul de Amuletă, ele au stabilit ordinea în care au plecat concurenții în cursă. Echipele au avut parte de probe extenunate și au fost provocați să îndeplinească cele mai neașteptate misiuni de până acum.

Totuși, o singură echipă a ieșit învingătoare. Primii care au ajuns la Irina Fodor au fost Patrizia Pagleri și Francesco. Cei doi s-au bucurat enorm de mult, aceasta fiind prima Imunitate pe care o câștigă.

Update 26 octombrie: Cine a câștigat Imunitatea la Asia Express. A fost o nouă zi plină de peripeții și provocări la Asia Express, pentru cele șase echipe rămase în competiție. Toate echipele s-au luptat vitejește pentru a obține prima Imunitate din Georgia, însă o singură echipă a ajuns prima la Irina Fodor.

După ce au cîștigat Jocul de Amuletă, Mihai și Elwira Petre au fost cei care au stabilit ordinea în care au plecat în cursă celelalte echipe prin timpul de preparare ale unor „lecuri”. Nu a fost o probă deloc ușorare, iar concurenții au întâmpinat dificultăți la îndeplinirea primelor probe. După ce au ajuns la steagul Asia Express, trei echipe au fost provocate să joace Jenga și să găsească plăcuțe inscripționate cu litere, fără a dărâma piesele.

Ei bine, echipa care a ajuns prima la Irina Fodor este cea formată din Adriana Trandafir și Maria Speranța. Cele două au izbucnit în lacrimi de fericire pentru că își doreau enorm de mult să obțină Imunitatea. Drept urmare, Adriana Trandafir și fiica ei nu vor participa la Cursa pentru Ultima Șansă și vor avea parte de cazare, mâncare, distracție și de 100 de euro.

Update 25 octombrie: Au mai rămas șase echipe în competiția de la Antena 1. Cu toții s-au bucurat de prima etapă din Georgia, fiind nevoiți să înfrunte noi provocări. Prima etapă din Georgia – a întâmpinat pe concurenții rămași în competițe cu o mulțime de situații inedite, tradiții diferite și o limbă total necunoscută. Înainte de a ajunge la Irina Fodor, vedetele au fost nevoite să caute un costum tradițional georgian într-o piață extrem de aglomerată, ca mai apoi să îl îmbrace și să învețe contracronometru pași de dans alături de un coregraf.

Adriana Trandafir & Maria Speranța, Cuza & Emi, Mihai & Elwira Petre au fost cele trei echipe care s-au calificat pentru Jocul de Amuletă. 

Update 20 octombrie: În ediția din 20 octombrie de la „Asia Express”, una dintre echipe a fost eliminată din competiție. Zarug și Lorelei nu au ajuns la Irina Fodor în timp util, așa că au părăsit concursul. Ei nu vor ajunge în Georgia, următoarea țară de pe traseu.

Patrizia Paglieri & Francesco, Lidia Buble & Estera, Zarug & Lorelei sunt cele trei echipe care au intrat în cursa pentru „Ultima Șansă ”, iar competiția a fost extrem de tensionantă ma ales că participanții au știut ce culoare va avea Nestematul Puterii. Irina Fodor a fost cea care i-a anunțat încă de la începutul etapei 5 că o echipă va fi eliminată și că regulile s-au schimbat.

Zarug și Lorelei au fost eliminați de la „Asia Express”

UPDATE 19 octombrie: Situație neprevăzută la Asia Express. O echipă a ajuns prima la Irina Fodor, dar n-a câștigat Imunitatea.

Cu toții au dat tot ce-i mai bun din ei, chiar dacă o singură echipă putea câștiga Imunitatea. Echipa care a ajuns prima la Irina Fodor a fost cea formată din Adriana Trandafir și Maria Speranța. Acestea au fost, oarecum, la egalitate cu Mihai și Elwira Petre. Drept urmare, a fost nevoie de o probă de departajare, reprezentat de numărul de „diamante” deținut de fiecare echipă.

Fetele au ajuns la mine primele, deși la mică distanță față de a doua echipă”, a spus Irina Fodor.

Dezbaterea o să fie între noi și Mihai Petre”, a zis Maria Speranța.

Nu știam ce o să se întâmple. Sincer, eu eram uțor resemnat. Noi aveam acum două scenarii. Se ține cont de faptul că am știut bine toate cuvintele sau nu se mai ține cont. Irina ne-a spus foarte clar că va introduce un nou criteriu”, a spus și Mihai Petre.

UPDATE 17 octombrie: Ediţie de senzație Asia Express. Probele din această ediție ar fi putut întoarce stomacul oricui. Concurenții au avut de curățat de păr, gene şi pielițe capete de oaie. Totul culminând cu degustarea unei delicatese turceşti… ați ghicit… un cap de oaie. Prima echipă care a terminat proba de foc a fost cea formată de Mihai Petre si Elwira. Nu a fost suficient pentru a participa la jocul pentru Amuletă. Au plecat primii dar au fost întrecuţi de alte echipe pentru că au făcut greşeala să ia un TIR. Astfel, echipa dansatorilor a ajuns doar a patra. Pe locul 3 au fost Bubilicile, Lidia a facut un atac de panică atunci când a vazut ce are de mâncat. Pe locul doi a ajuns echipa formată de Maria Speranța şi mama ei, Adriana Trandafir. Natanticii au fost primii care au ajuns la Irina Fodor. Şi tot ei au fost cei care au câştigat jocul pentru amuletă.

UPDATE 14 octombrie: Eliminare neașteptată după o sursă nebună. Connect-R și Shift au fost eliminați din concurs, după ce au pierdut Cursa pentru Ultima Șansă.

Update, 7 octombrie: Ediția din 6 octombrie a fost o nouă zi plină de aventuri pe Drumul Împăraților. De data aceasta, trei echipe au intrat în cursa pentru Ultima Șansă și s-au luptat din răsputeri pentru a nu se afla în pericol de eliminare. Cele trei echipe au foste Connect-R și Shift, Zarug și Lorelei, Patrizia Paglieri și Francesco.

După ce au terminat prima probă, concurenții au plecat în căutarea prințesei, însă nu înainte de a îndeplini alte probe dificile. Obstacolele întâlnite nu i-au luat prin surprindere pe cei șase concurenți. Aceștia s-au obișnuit deja că la Asia Express nu este nimic ușor.

Echipele au avut de trecut probe dificile la Cursa pentru Ultima Șansă, care le-au decis poziția în clasament. De data aceasta, cei care au ajuns primii la Irina Fodor au fost Connect-R și Shift, urmați de Patrizia Paglieri și Francesco. Ultimii au fost Zarug și Lorelei. Irina Fodor i-a întrebat pe cei doi ce s-a întâmplat cu ei pentru că, mult timp, ei au fost primii în cursa pentru Ultima Șansă.

Update, 5 octombrie: Cuza și Emi au câștigat jocul de Imunitate la Asia Express. În edțiția cu numărul 11 a show-ului Asia Express, echipa care s-a mișcat cel mai repede a fost cea formată din Emi și Cuza. Celor doi nu le-a venit să creadă că au fost cei care au ajuns la Irina primii. Victoria le-a asigurat relaxare, cazare, bani și imposibilitatea de a intra în Cursa pentru Ultima Șansă.

UPDATE, 4 octombrie: Lidia Buble și Estera au câștigat amuleta din ediția 10 a sezonului 4 Asia Express, fiind prima pentru ele.

Vâslitul le-a dat și de data aceasta bătăi de cap participanților, care nu au știut cum să manevreze barca.

Orice bărbat știe să vâslească, dar la Asia Express vâslitul devine o problemă de matematică foarte complicată„, a spus Shift, la Asia Express, potrivit a1.ro.

După ce au găsit „ouăle”, concurenții a trebuit să formeze din ele o priamidă perfectă. Lidia Buble și sora ei au fost primele care au ajuns cu „ouăle” de broască țestoasă la Irina Fodor, fapt care le aduce un avantaj mare în cursă.

Când au ajuns și băieții, stresul și panica au fost mai mari„, a spus Lidia Buble.

UPDATE, 30 septembrie: Alexandra Ungureanu și mama ei au fost eliminate de la Asia Express – Drumul Împăraților, sezonul 4. La finalul cursei pentru ultima șansă s-a aflat care sunt primii concurenți care părăsesc competiția de la Antena 1. La sfârșitul cursei, toată lumea a așteptat cu sufletul la gură pentru a vedea dacă diamantul din micul cufăr este verde sau roșu. Din nefericire, nestemata a fost roșie, așa că Alexandra și Anca Ungureanu au fost nevoite să părăsească Asia Express.

Update 2, 29 septembrie: Ziua de bilanț a etapei a doua va pune trei echipe din competiția „Asia Express” pe drum pentru a-și păstra locul în cursă. La finalul probelor din cursa pentru ultima șansă, difuzată miercurea aceasta, 29 septembrie, de la 20:30, pe Antena 1, o echipă va risca eliminarea. Soarta sa va sta doar în culoarea diamantului ascuns în cutia securizată. Două cupluri de vedete ce au ajuns pe ultimul loc la Irina se vor califica automat, iar o a treia se va alătura în urma voturilor: ”Voturile au fost atât de diferite față de prima săptămână! Îi vedeam pe toți că își începeau discursul cu <îmi cer scuze>. Și să nu uităm, ăsta e doar începutul concursului!”. Pentru prima dată în sezonul 4, Irina Fodor nu va mai anunța ordinea de sosire a vedetelor, pentru a nu influența nominalizările.

UPDATE, 29 septembrie: În ediția de ieri, prima imunitate a fost câștigată de Connect-R și Shift, care nu au mai participat la cursă, iar a doua imunitate, cea din ediția a opta, a fost câștigată de Zarug și Lorelei.

Surpriza a fost mare, având în vedere că Zarug și Lorelei au plecat ultimii în cursă, pentru că au refuzat misiunea de a duce un cocoș în cușcă și de a-i înregistra cântecul.

Astfel, primii care au ajuns în fața Iriniei Fodor au fost cei doi concurneți simpatici: Zarug și Lorelei. Imediat cum le-a spus că au câștigat, Irina Fodor le-a oferit celor doi câștigăori două doze de Ursus.

UPDATE, 28 septembrie: În ediția a opta de Asia Express concurneții au avut o misiune dificilă, care nu i-a lăsat să se odihnească.

În ediția anterioară, concurenții au fost puși în situația de a prinde 5 găini care purtau pe picior șnururi de o anumită culoare. Fiecare echipă a avut de prins găini cu o culoare dată a șnurului. În schimbul celor 5 găini, concurenții au primit un cocoș în cușcă, renumit pentru cântegul său îndelungat.

Concurenții au primit misiunea de a înregistra cântecul cocoșului, cu scopul de a surprinde cel mai lung „cucurigu”.

Noaptea, concurenții au mers pe străzile turcești alături de cocoș și, în cele din urmă au găsit locuri de cazare.

Concurenții au întâmpinat dificultăți din cauza misiunii, pentru că înaripatele, deși renumite pentru cântecul lor, nu le-au făcut pe plac echipelor de la Asia Express.

„Cred că mi se scurtează viața câțiva ani buni aici în Asia Express. tau cu un telefon în mână fiert să înregistrez un cocoș cântând”, a spus Mihai Petre despre cocoșul care nu cânta.

UPDATE, 27 septembrie: Diseară, de la 20:30, pe Antena 1, cele nouă perechi de vedete din cursa celui mai dur reality-show se vor lupta pentru prima imunitate a etapei, însă nu înainte de a parcurge un lung șir de misiuni impuse de Irina Fodor. Contextul pandemic va fi o adevărată provocare pentru vedete, căci, din cauza restricțiilor totale pe timp de weekend în Turcia le va fi din ce în ce mai greu să oprească o mașină la autostop. Cursa va fi presărată cu momente de extaz și agonie, iar în vria de a obține câteva zile de relaxare la hotel echipele vor face tot posibilul să își depășească adversarii. Așa se face că, în seara aceasta, o penultimă misiune va aduna toate echipele în fabrica de ceramică de Kuthaya, acolo unde vor avea de trecut un test al atenției și rapiditații: ”Părea că suntem într-un labrirint. Era haos, foarte cald, iar toți colegii erau agitați. Erau diferențe minore între vase, puteai să te încurci foarte ușor!”.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  17 / 43

UPDATE, 23 septembrie: În ediția „Asia Express” de miercuri, 22 septembrie 2021, Lorelei și Zarug, Cuza și Emi, Connect-R și Shift s-au luptat pentru a rămâne în competiție. Ei au participat la cursa pentru Ultima Șansă. Cele trei echipe au trecut prin probe dificile. În final, ordinea în care au ajuns la Irina Fodor a surprins pe toată lumea.

Următoarea etapă Asia Express- Drumul Împăraților va fi difuzată duminică, 26 septembrie, de la 20:00 și luni, marți și miercuri de la 20:30, pe Antena 1.


Update, 22 septembrie: Asia Express, 21 septembrie 2021. La cine a a ajuns a doua Amuletă a show-ului.

În urma probelor pe care le-au avut de făcut concurenții la cel de-al doilea Joc de Amuletă, Adriana Trandafir și Maria Speranța au acumulat cele mai multe puncte și au câștigat a doua amuletă din sezonul 4 Asia Express.

Patrizia Paglieri și Francesco au obținut 5 puncte, Adriana Trandafir și Maria Speranța au primit 8 puncte, iar Lidia și Estera Buble au obținut 5 puncte.

„Această amuletă este câștigată de Adriana și Maria”, a spus Irina Fodor cu zâmbetul pe față.

UPDATE, 21 septembrie: Prima luptă pentru imunitate din sezonul 4 Asia Express a fost câștigată de o echipă ambițioasă și hotărâtă. În ediția de luni, 20 septembrie 2021, cei 18 concurenți au luptat cu cele mai dure arme. În final, un cuplu a reușit să obțină o zi de odihnă și alte beneficii. Cine a câștigat prima imunitate la Asia Express sezonul 4.

Update 4, 20 septembrie: Diseară, de la 20:30, o ultimă probă dificilă stă între concurenți și imunitatea primei etape din Turcia, iar vedetele „Asia Express” vor lupta din răsputeri pentru a-și asigura locul în cursă. Traseul va fi presărat în seara aceasta cu multe misiuni care par greu de îndeplinit și care își vor spune cuvântul asupra stării de spirit a vedetelor: „Am clacat! Asta s-a întâmplat. Starea mea în momentele acelea era de chemat salvarea”, va mărturisi Zarug.

Cum s-a desfășurat momentul plin de tensiune, telespectatorii vor afla în seara aceasta. Tot diseară, pe Drumul Împăraților, vedetele vor fi provocate să facă față și la o misiune care nu va fi deloc pe gustul lor. Aricii de mare sunt o delicatesă locală, însă concurenților le va fi dificil să îndeplinească contracronometru prima probă culinară a competiției: „Mi-a ajuns ariciul în stomac și mi-a ieșit înapoi!”, va spune Cuza.

UPDATE 3, 20 septembrie: În ediția de duminică seara, 19 septembrie, Patrizia Paglieri și Francesco s-au confruntat cu probleme atunci când au ajuns la feribot. Concurenții au fost ridicați de jandarmi, obligați să oprească filmările și controlați la „sânge” după ce au atras atenția.

Concurenții au fost nevoiți să găsească o modalitate pentru a se ascunde în mașini, fapt care îi va ajuta să meargă mai departe în cursă. Cuza și Emi s-au ascuns pe bancheta din spate și s-au acoperit cu rucsacele pentru a nu fi văzuți.

Printre cei care au reușit să ajungă la feribot s-au numărat și Patrizia Paglieri și Francesco, însă concurenții au rămas fără mașină, motiv pentru care au intrat în panică și au atras toată atenția asupra lor. La scurt timp după ce s-au urcat în mijlocul de transport, Patrizia Paglieri și fiul ei au fost ridicați de jandarmi, obligați să oprească filmările și controlați la „sânge”.

Cea de-a doua echipă care a fost prinsă de jandarmi și controlată este cea formată din Cuza și Emi. Cei doi au fost dați jos din mașină, iar panica și frica încep să își facă simțită prezența.

„Ne-au dat jos din mașină jandarmii, iar acum văd că au mai dat jos și o altă echipă din fața noastră.”, a dezvăluit Francesco.

„Am constatat că treaba este destul de serioasă. Patrizia și Francesco erau deja prinși de jandarmi. A ieșit o întregă tensiune acolo. Era o întreagă nebunie, eram 20 de oameni care încercau să discute, să se înțeleagă din turcă în engleză și din engleză în turcă. O mare parte din ce povestim noi acum nu s-a filmat pentru că jandarmii au devenit foarte agresivi.”, a mărturisit Cuza.

UPDATE 2, 20 septembrie: Connect-R a trecut prin momente dificile în sezonul 4 din Asia Express, după ce a avut parte de o criză de spondiloză cerviacală. În cea de-a doua ediție a sezonului cu numărul 4, „Drumul Împăraților”, concurentul a fost nevoit să apeleze la cele mai neașteptate gesturi pentru a scăpa de dureri.

UPDATE 1, 20 septembrie: Asia Express, sezonul 4 – Drumul Împăraților, reality-show-ul difuzat de Antena 1, lansează concursul “Pașaport de Asia”, concurs ce pune la bătaie o experiență de neuitat pentru unul dintre fanii emisiunii. Premiul constă în participarea la filmările următorului sezon, alături de echipa de producție și de vedetele show-ului.

UPDATE 17 septembrie: Prima etapă a sezonului 4 Asia Express, ce poate fi urmărită sâmbătă și duminică, 18 și 19 septembrie, de la 20:00 și luni, marți și miercuri, 20, 21 și 22 septembrie, de la 20:30, pune la bătaie două lupte pentru amuleta de 1000 Euro și două avantaje prețioase în cursă.

Turcia este prima destinație a celor 9 cupluri de vedete care au acceptat provocarea inedită de a parcurge Drumul Împăraților, extins pe teritoriul a patru țări spectaculoase. Condițiile dure, un singur euro pe zi, lipsa cazării, a mâncării și a transportului, își vor spune cuvântul încă din primele momente: ”Am o profesie care mă trece, emoțional, prin toate stările, dar ce am trăit în ziua asta cu siguranță nu o să mai trăiesc. Nu am crezut că aceată emisiune poate să te facă și erou și victimă la câteva ore distanță!” va afirma Adriana Trandafir în lacrimi.

Prima zi a aventurii va începe cu o mare surpriză pentru concurenți, căci ceea ce se anunța a fi o ultimă zi de relaxare se va transforma, de fapt, într-o întrecere plină de adrenalină până la primul steag Asia Express. Startul cursei îi va lua pe nepregătite, iar traseul va fi presărat cu multe misiuni care par greu de îndeplinit. Fizicul și psihicul le vor fi puse la încercare, iar o parte dintre vedete vor ceda încă din primele momente ale competiției: ”Emoțional eram la pământ. Când sunt dărâmată îmi apar doar scenarii negre. Îmi era frică de starea mamei de sănătate, că s-ar putea înrăutăți. Începusem aproape să fac atacuri de panică”, va mărturisi Alexandra Ungureanu într-un moment tensionat.


UPDATE 15 septembrie: Cuza a recunoscut că experiența „Asia Express” l-a schimbat. „De când am început cursa, în fiecare zi trecem prin câte o situație de criză pe care trebuie să o rezolvăm. Treci de autostop, urmează misiunea, treci de misiune, urmează autostopul…și tot așa. Iar la finalul zilei trebuie să cauți cazare și să și mănânci. Eu am slăbit peste 5 kilograme în doar câteva zile”, a mărturisit Cuza.

Irina Fodor este de părere că „Asia Express” este genul de proiect care te întoarce pe dos. „Este o experiență de neratat, din orice ipostază ai privi-o: fie că prin ochii prezentatorului, fie prin cei ai concurenților, fie prin cei ai echipei și producătorilor”, a explicat vedeta Antena 1.

UPDATE 14 septembrie: Cu doar câteva zile înainte de premiera show-ului de la Antena 1, vedetele sunt nerăbdătoare să revadă ,,experiența vieții lor” derulată pe micile ecrane.

Patrizia Paglieri, unul dintre cei mai cunoscuți bucătari chefi din România ce face echipă pe Drumul Împăraților cu fiul ei, Francesco, a mărturisit că Asia Express este primul show televizat în care a participat și pe care vrea cu tot dinadinsul să îl urmărească.

Până acum nu m-am uitat la emisiunile în care am fost invitată. Dar de data aceasta sunt atât de curioasă să văd prin ce provocări au trecut și celelalte echipe, să îmi amintesc de toate locurile prin care am fost, încât vreau neapărat să mă uit la fiecare ediție!

Patrizia Paglieri, despre noul sezon „Asia Express”

UPDATE 27 august: Marea premieră a celui mai dur reality-show are loc sâmbătă, pe 18 septembrie, de la 20.00. Apoi, show-ul va fi difuzat și pe 19, 20, 21 și 22 septembrie, de la ora 20.30, în prima săptămână.

Într-o experiență inedită, cele 9 perechi de vedete care au acceptat provocarea plină de suspans a competiției se vor întrece în aventura vieții lor, într-un sezon cum nu a mai fost altul!

UPDATE 10 august: Oase, coprezentatorul „Asia Express”, a făcut noi declarații despre traseul pe care concurenții l-au avut de parcurs pe Drumul Împăraților.

Până acum, mie, din exterior, sezonul ăsta mi se pare cel mai greu. Eu de abia mă descurc pe aici cu mâncarea, de exemplu, sâmbăta, duminica, fiind pandemie în continuare, nu ai unde să te duci. Efectiv, mănânc pe bordură, și-acum am unde să merg să mănânc, dar e greu pe partea asta și mă gândesc cum prind ei mașini? Că nu circulă nimic!

Oase, despre cum a fost, de fapt, pe Drumul Împăraților

UPDATE 19 iulie: Filmările de la Asia Express – Drumul Împăraților s-au încheiat. Alexandra Ungureanu se află printre vedetele care au transmis un mesaj, după ce au ajuns acasă.

„Are rost să vă spun cam cât de dor mi-a fost de voi? Filmările pentru @asiaexpressromania s-au încheiat. A fost o megaprovocare, un proiect intens și inedit, la care sunt tare mândră că am putut participa. La fel de mândră sunt de coechipiera mea curajoasă, the one and only regina-mamă. Ne vedem la concerte, prin țară, live aici pe insta. Abia aștept să povestim, să știu de voi și să vă simt energia”, a scris Alexandra Ungureanu pe Instagram.

UPDATE 2 iunie: Filmările la „Asia Express” sezonul 4 au început în Turcia.

Socotelile de acasă nu se potrivesc cu realitatea. Deși au plecat cu gândul că este imposibil să nu se descurce, Shift și Connect-R și-au schimbat complet părerea odată cu primul pas făcut pe Drumul Împăraților.

„O să iau cu mine o poză cu Hagi și asta sigur o să mă ajute la autostop. E imposibil să nu ne înțelegem cu ei. Avem speranță că în unele seri vom găsi chiar și o pensiune sau un hotel la care să stăm. N-avem noi condiție fizică, dar pe psihic stăm foarte bine”, spuneau cei doi cu câteva zile înainte de plecare.

Primul autostop, prima misiune și prima noapte de căutat cazare le-au dat însă planurile peste cap.

„Nu ne așteptam să fie chiar așa. În momentul ăsta, nici măcar nu ne mai amintim de confortul de acasă”, spune Shift.

„În prima zi de «Asia Express» eu am vrut să plec acasă. Cu turcii e imposibil să te înțelegi, nu vorbește unul o boabă de engleză, iar autostopul e un coșmar. Rucsacurile pe care le cărăm au cel puțin 17 kilograme.

Eu mi-am aruncat tot din el, o să vedeți și în emisiune. Am decis să ne numim echipa Gambă pentru că la cât am mers pe jos ni s-a dublat dimensiunea picioarelor de când am ajuns aici”, a mărturisit Connect-R.

Asia Express sezonul 4 – Drumul împăraților. Unde se desfășoară ediția din 2021

Asia Express, cel mai dur reality show din România, pregătește un nou sezon. În 2021, vedetele vor porni pe Drumul Împăraților, rută ce va începe în Turcia, va continua cu Georgia și Azerbaidjan, urmând ca destinațiile următoare să fie dezvăluite ulterior.

Concurenții care pornesc pe Drumul Împăraților vor avea de respectat aceleași reguli ca și până acum.

Astfel, cei 18 concurenți au avut la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la amuleta supremă de 30.000 de Euro, marele premiu de la finalul cursei.

Asia Express sezonul 4 – cine sunt cei 18 concurenți

Asia Express, cel mai dur reality show din România, este gata să dea startul unui nou sezon. Nouă perechi de vedete sunt pe punctul de a începe aventura vieții lor pe Drumul Împăraților.

Cursa va porni din Turcia, va continua cu Georgia, Azerbaidjan și alte destinații-surpriză. Connect-R și Shift, Mihai Petre și Elwira Petre, Lidia Buble și sora ei, Estera, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy, Cosmin Natanticu și soția lui, Eliza Georgescu, Alexandra Ungureanu alături de mama ei (Anca Ungureanu), Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța, și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona de digital, sunt cele nouă perechi dornice de aventură și adrenalină.

Iată cine sunt concurenții Asia Express – sezonul 4:

Echipa Lidia Buble și sora ei, Estera

„O viață am așteptat o astfel de oportunitate… să pot să-mi spun povestea și într-un alt context. Sunt extrem de competitivă, dar habar n-am cum am să fac față când adaug stresul și epuizarea.

Vin să câștig și să-mi arăt că pot mai mult. Noi suntem 11 frați. Cât o echipă de fotbal:)… am ales-o însă pe Esty, pentru că împreună suntem Double Bubble Trouble”, a declarat Lidia Buble.

Echipa Natanticu și Eliza

Pentru familia Natanticu, Asia Express înseamnă „aventura vieții, depășirea limitelor, ieșirea din zona de confort și din ţară:))) pentru că nu am mai călătorit de când a început pandemia. Ne va pune la încercare răbdarea și anduranţa.

Ne-am propus să trăim pas cu pas această experienţă unică în stilul caracteristic Natanticilor, adică cu umor”, au povestit soții Natanticu.

Echipa Adriana Trandafir și fiica ei

„Cea mai provocatoare experienţă personală de până acum, singura în care o să ne testăm limitele, puterea de a merge cu adevărat mai departe, după ce o să spunem: gata, până aici, nu mai pot.

Împreună, pentru prima oară, suntem o echipă în situaţii nemaîntâlnite, în locuri neştiute, în condiţii netrăite şi nebănuite.

O să trecem prin multe bune şi rele şi o să încercăm să facem faţă cerinţelor. Sperăm ca timpul nepetrecut împreună până acum să se adune într-un exercițiu de iubire, ambiţie, autocunoaştere, bucurie şi joacă, sperând să nu regretăm niciodată această alegere. Asia Express, noi suntem pregătite, tu?”, a declarat Maria Speranța, fiica Adrianei Trandafir.

Echipa Elwira și Mihai Petre

„Când am primit propunere de a participa la Asia Express, nu credeam că vom pleca, mai ales că era vorba de amândoi. 1.000 de întrebări au apărut în capul meu. Cum să mă organizez? Fetele? Casa? Serviciul? Oare este posibil? Dar recunosc că sunt o femeie foarte curioasă. Curioasă să întâlnesc oameni noi, locuri noi, culturi noi. Atât de curioasă, încât nu am putut să ratez Asia Express. Ce ne așteaptă? Nu știu! Dar vreau sa văd!”, a povestit Elwira Petre.

Echipa Alexandra Ungureanu și mama ei

„Asia Express e un proiect TV fabulos şi o competiţie care m-a ţinut cu sufletul la gură de la primul sezon. Mi-am închipuit de multe ori cum ar fi să particip, iar acum, cu câteva zile înainte de plecare, încă mi se pare că visez că se întâmplă!

Am ales să fac echipă cu omul către care alerg întotdeauna prima dată să-i povestesc tot ce trăiesc, pe plan artistic sau personal – mama.

De data asta, nu va fi nevoie să-i povestesc, pentru că va fi alături de mine, cu iubire şi încredere, în mijlocul aventurii, şi sper să fie cea mai tare experiență a noastră împreună!”, a mărturisit Alexandra Ungureanu.

Echipa Patrizia și Francy

„Pentru noi doi, această experiență este un vis împlinit și ne bucurăm enorm să trăim toate astea împreună!”, au povestit Patrizia și Francy.

Echipa Cuza și Emy de la „Noaptea Târziu”

„Plecarea în Asia Express deja mi-a stârnit emoţii pe care nu credeam că sunt capabil să le simt sau că le am. Abia aştept să trăiesc experienţa asta pe pielea mea; sunt convins că îmi va fi greu, dar îmi voi crea nişte amintiri pentru o viaţă. Am decis să mergem în Asia ca să îmi testez prietenia cu Emi.

Dacă ne înţelegem şi acolo, o să îl cer de prietenul meu cel mai bun!!?Sper să stăm cât mai mult în concurs”, a declarat Cuza.

Echipa Lorelai – Zarug

„În general, iau viața cu tot ce e mai bun în ea, aşa că am răspuns instant «da» la o vacanţă prelungită pe banii altora. ? Mă aştept să fie cu hohote de râs şi înfiorător de greu, dar, hei, m-am antrenat toată viaţa să caut şi să găsesc soluţii pentru orice situație.

Altfel, mă bazez pe tehnicile mele avansate de seducţie şi pe ambulanţa de pe traseu. De vis va fi!”, a declarat Lorelei.

„Mie încă nu-mi vine să cred că m-am înhămat la Asia Express. Acum puţin timp, mi-ar fi îngheţat sângele în vene la ideea că aş putea face asta, diferit de data asta e că, atunci când am primit propunerea, am ştiut din prima secundă că aş fi regretat să nu o trăiesc. Cred că va fi mega fun, psihotic şi pe alocuri înfricoşător, şi mai cred ca va fi the best middle life crisis ever”, a completat Zarug. 

Asia Express 2021 va fi prezentat de Irina Fodor, Oase și Marius Damian

Cine este Irina Fodor

Irina Fodor este mamă, soție și om de televiziune. Originară din Buzău, Irina a venit în Capitală pentru a urma cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității din București.

Curând și-a făcut intrarea în mass-media și a devenit reporter. Ulterior a fost prezentator la „Poveștiri adevărate” și, în anii ce au urmat, a făcut parte dintr-o companie cunoscută de broadcasting. Irina Fodor, noua prezentatoare „Chefi la Cuțite”, și Răzvan s-au cunoscut în 2007.

Formează un cuplu solid și au împreună o fetiță.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  23 / 43

Cine este Oase

Oase, pe numele lui real Ionuț Dongo, este unul dintre cei mai mari susținători ai fenomenului kendama în România, fost participant la Campionatul Mondial din Japonia și organizator al unei tabere de acest tip în România.

Oase și CRBL au câștigat Asia Express, sezonul 2.

Cine este Marius Damian

Marius Damian, în vârstă de 42 de ani, a fost văzut de-a lungul timpului pe scena teatrului și a apărut în mai multe filme românești, cum ar fi „Ai noștri”, „Minte-mă frumos” sau „S-a furat mireasa”.  Marius Damian este căsătorit de mai mult timp cu actrița Antoaneta Zaharia, cea alături de care a jucat în „Minte-mă frumos”.

Marius Damian, co-prezentatorul de la Asia Express

Când se difuzează Asia Express sezonul 4 la Antena 1

Filmările la Asia Express sezonul 4 au început în mai 2021, iar show-ul va fi difuzat, cel mai probabil, în toamna acestui an.

Ultimul sezon al reality show-ului a fost difuzat în perioada februarie-aprilie 2020.

Sorin Bontea și Răzvan Fodor sunt cei care au câștigat Asia Express sezonul 3. Aceștia au luptat în marea finală alături de Speak și Ștefania.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te