Ashton Kutcher (35) este îndrăgostit până peste cap de Mila Kunis (29 de ani), pe care o cunoaşte de 16 ani, şi plănuieşte să se căsătorească cu ea imediat ce divorţul de Demi Moore va fi finalizat, scrie femalefirst.co.uk.
„Ei plănuiesc să se logodească curând. Relaţia cu Mila l-a făcut pe Ashton să redevină ceea ce a fost”, a declarat o sursă citată de Us Weekly.
Nu este pentru prima dată când apar zvonuri despre o posibilă nuntă a celor două staruri. În iunie, se vorbea despre planurile lor pentru luna de miere… în spaţiu.
Conform aceleiaşi surse, Mila l-a cucerit pe Ashton cu faptul că nu are crizele de gelozie ale lui Demi Moore.
Demi Moore şi Ashton Kutcher s-au despărţit în noiembrie 2011 după o căsnicie care a durat şase ani, după ce o femeie din San Diego a dezvăluit în presă faptul că a avut o aventură cu Kutcher. Divorţul dintre cei doi actori nu s-a finalizat din cauza neînţelegerilor legate de bani (ei se judecă pentru 10 milioane de dolari, n.r.)