Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Ashton și Demi nu vor mai forma niciodată un cuplu

de Redactia Tvmania

Ashton Kutcher și Demi Moore nu s-au împăcat, cu toate că așa au dat de înțeles în timpul unei petreceri de săptămâna trecută, scrie People.com. Imediat după aniversarea prietenului lor comun, au apărut mai multe zvonuri, ba chiar s-a zvonit că Ashton a plâns în timp ce își amintea câte greșeli a făcut în ultimul timp.

„S-au purtat normal”, a spus o sursă prezentă la eveniment, care a mai povestit că Ashton nu a evitat-o pe fosta lui soție, ci i-a oferit o ceașcă de cafea lui Demi.

„Ei aveau un zâmbet pe buze de fiecare dată când se priveau. Păreau să se înțeleagă bine și să se simtă bine unul în preajma celuilalt”, a mai declarat sursa.

Dacă e să ne luăm după altă sursă (normal, apropiată celor două vedete 🙂 ), Ashton și Demi nu vor mai forma niciodată un cuplu.

„Ashton va face mereu parte din viața lui Demi și a fetelor ei”, a spus persoana apropiată celor doi actori.

Demi Moore a anunțat că va divorța de Ashton Kutcher în luna noiembrie a anului trecut. Actriţa de 48 de ani şi soţul ei (33 de ani), au început să aibă o relaţie cu probleme imediat ce vestea că Ashton a înşelat-o a invadat presa.

Citește și:

Demi Moore şi Ashton Kutcher s-ar putea împăca?

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te