Modifica setarile cookie
Homepage  / Timp liber

Art Safari se deschide pentru a doua oară în acest an! Ediția aniversară aduce o dublă premieră

de Redactia Tvmania

Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România, se întoarce! Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului București) din strada Lipscani, nr. 18-20, devine din nou hotspot cultural al României, în perioada 23 septembrie – 11 decembrie.

Ediția aniversară Art Safari aduce o dublă premieră: prima expoziție din țară, dar și din Europa de Est, cu opere extrem de valoroase din colecția muzeului Victoria and Albert, Londra. Aceasta este, de altfel, cea mai valoroasă expoziție de artă aflată acum pe teritoriul României;

În Pavilionul Românesc, vor fi expuși trei artiști reprezentând generații și stiluri diferite: Ștefan Popescu (1872-1948) – unul dintre cei mai importanți pictori interbelici, dar și un mare călător-explorator, Lilian Theil – o artistă nonconformistă născută în 1932, care lucrează într-o tehnică textilă proprie compoziții multicolore despre adevăruri universale, dar și Mihai Mureșan – artist original al noii generații a Școlii de la Cluj.

Două Pavilioane, cinci expoziții de artă spectaculoase

Pavilionul Internațional

Expoziția „Seeking Truth: The Art of John Constable” (A V&A Exhibition – Touring the World) este adusă în premieră în România, printr-un parteneriat cu Victoria and Albert Museum, Londra, unul dintre cele mai mari muzee de artă ale lumii.

Aceasta cuprinde o selecție de peste 80 de lucrări – majoritatea opere semnate de John Constable (1776-1837), celebrul peisagist britanic, cunoscut la nivel internațional și totodată mare colecționar de maeștri ai perioadei în care a trăit. Dar și de lucrări de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez, ce se pot vedea în expunere la Art Safari. 

Expoziția „Korean Beauty in Poster Art”, organizată în parteneriat cu Ambasada Republicii Coreea în România, aduce în atenția publicului tânăr o viziune contemporană asupra străvechii culturi coreene și a picturalității alfabetului coreean, dar și a stilului corean de viață.

Arta afișului exprimă „Koreanismul” și încearcă să explice Coreea de astăzi, a Kpop-ului, aromei kimchi și tehnologiei, prin prisma tradițiilor sale culturale. Expoziția va fi însoțită de ateliere de tipografie și caligrafie, susținute de însuși creatorul afișelor, reputatul artist asiatic Byoung-il Sun.

Pavilionul Românesc 

Expoziția „Ștefan Popescu. Povestea călătoriilor” (curator: Dr. Elena Olariu), realizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, aduce în atenția publicului un artist interbelic major, celebrat la 150 de ani de la moartea sa. Ștefan Popescu, deși a locuit o mare parte a vieții la Paris, alături de Constantin Brâncuși, a fost unul dintre cei mai premiați artiști români, în România și în străinătate. Între altele, este singurul artist român care a participat la trei ediții ale Bienalei de la Veneția.

Ștefan Popescu a fost unul dintre pictorii preferați ai Reginei Maria, care i-a achiziționat multe lucrări pentru colecția sa privată. Franța, Turcia, Maroc, Tunisia, Alger, Elveția, Italia, Grecia, Iugoslavia, Germania sunt câteva dintre țările care l-au inspirat și pe care le-a redat pe pânzele sale, dintre care multe se află în expoziția de la Palatul Dacia. 

Expoziția „Lilian Theil. O bătrână care zâmbește” (curator: Raluca Ilaria Demetrescu) aduce în atenția publicului o artistă cu un parcurs atipic, la fel ca personalitatea sa. Creația inedită și originală a artistei cu dublă origine română și germană (re)începe după vârsta la care alții ies la pensie. Născută la Brașov în 1932, Lilian Theil are o tehnică specială: pictează cu acul de cusut. Reflexivă și profund filosofică, creația cusută, desenată și pictată cu acul de Lilian Theil, povestește despre viață și moarte, istorie locală și europeană, secole și accidente, tinerețe și bătrânețe, decădere și speranță, despre a fi cumsecade sau despre deportare și tortură, credințe și ironie.

„Mihai Mureșan. Lucruri mărunte” (curator: prof. univ. dr. Ioan Sbârciu) este o altă expoziție bogată în meditații, de această dată semnate de un artist al tinerei generații. Format în cadrul școlii de pictură clujene, Mihai Mureșan este un artist minuțios și profund. Peisaje și fragmente citadine, influențate de stările sale sufletești, exerciții de lămurire a lumii înconjurătoare, dar și a celei interioare. 

Art Safari Kids, programul educațional al celui mai mare eveniment dedicat artei din România, cuprinde ateliere de creație pentru copii cu vârste între 3 și 12 ani. Acestea vor fi susținute de profesori din cadrul Centrului Step by Step din București, partener educațional al Art Safari. 

Program și bilete Art Safari – ediția a X-a, 23 septembrie – 11 decembrie 2022

Art Safari va putea fi vizitat în perioada 23 septembrie – 11 decembrie 2022, de joi până duminică, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureștiului (str. Lipscani, nr. 18-20), în intervalul 12.00-21:00. În fiecare vineri și sâmbătă, se organizează Night Tours, între 22:00 și 1:00, experiențe de vizitare speciale, care cuprind ghidaj în expoziție, pe tonuri de muzică live și sunet de prosecco. De asemenea, Art Safari oferă și vizite ghidate tematice de zi, inclusiv în limba engleză și franceză.

Biletele pot fi achiziționate pe site-ul Art Safari, dar și la fața locului.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te