Homepage  / Articole

Arnold Schwarzenegger mai vrea o şansă

Arnold Schwarzenegger mai vrea o şansă

de Redactia Tvmania

După ce toată lumea a aflat despre aventura sa extraconjugală şi copilul din flori care a rezultat din aceasta, fostul guvernatorul al Californiei face tot ce-i stă în puteri pentru a-şi salva căsnicia. Arnold Schwarzenegger a imporat-o pe Maria Shriver să-i mai acorde o şansă, însă jurnalista nu pare dispusă să-l ierte.

În urmă cu două săptămâni, Arnold Schwarzenegger (63 de ani) a anunţat adevăratul motiv pentru care divorţează de Maria Shriver (55 de ani), care i-a fost alături în ultimii 25 de ani.

După ce informaţia a apărut în presă, fostul guvernatorul al Californiei a recunoscut că are un copil din flori, Joseph, cu Mildred Patricia `Patty` Baena, care a renunţat la poziţia de menajeră în luna ianuarie, după ce a lucrat vreme de 20 de ani în casa actorului.

Autorul Ian Halperin, care a scris „The Governator”, o biografie neautorizată a lui Schwarzenegger, a spus: „Arnold a vărsat lacrimi. Ştie că a greşit şi a căzut în genunchi pentru a-şi cere iertare.

Actorul a sunat-o pe Maria de mai multe ori, ca s-o convingă să-i mai acorde o şansă. Ea nici nu vrea să audă de aşa ceva”.

Maria Shriver contează pe ajutorul lui Bono de la U2. Jurnalista şi cântăreţul au fost văzuţi împreună.

„Maria şi Bono sunt prieteni de mulţi ani. Maria dorea doar să-i ceară sfatul, iar Bono are de gând să o ajute să treacă peste asta”, a mai spus Halperin.

Victime colaterale

Infidelităţile lui Arnold Schwarzenegger nu au afectat-o doar pe soţia sa. În urmă cu o săptămână, Rogelia Baena, fostul soţ al amantei actorului, a povestit cum s-a simţit când a aflat că băiatul de 13 ani nu este fiul său biologic.

„Arnold Schwarzenegger a fost ca un erou pentru mine. Acum, mă simt trădat”.

Arnold Schwarzenegger şi Maria Shriver au patru copii împreună: Katherine (21 de ani), Christina (19 ani), Patrick (17 ani) şi Christopher (13 ani), care s-a născut la doar câteva zile după fratele său vitreg.

Dacă va ajunge la divorţ, fostul guvernatorul al Californiei riscă să piardă jumătate din averea estimată la 200-400 de milioane de dolari.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton