; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

118401817_3819118204771350_894725731479361720_n

Aras Bulut İynemli („Legea familiei”) s-a despărțit de iubită după șase ani. Care a fost motivul

21 July 2021

Fanii se așteaptau ca Aras Bulut İynemli și iubita lui, Bige Önal, și ea actriță, se să căsătorească după șase ani de relație relativ solidă. De aceea vestea că au decis să se despartă a fost un șoc pentru toată lumea!

 

„Legea familiei', difuzat la noi la Happy Channel, a avut mare, mare succes în Turcia și l-a transformat pe protagonistul Aras Bulut İynemli într-un dintre cei mai îndrăgiți și de succes actori ai tinerei generații.

 

În iunie, după patru ani lungi, serialul – în original „Çukur' – s-a terminat, așa că toată lumea se așteapta ca Aras Bulut İynemli, pe care l-am remarcat prima oară în „Suleyman Magnificul' (era acolo Baiazid, fiu al lui Suleyman), să aibă în sfârșit timp pentru oficializarea relației sale cu actrița Bige Önal (31 de ani – noi o putem vedea la Netflix în „Ne-am întâlnit la Istanbul'). N-a fost să fie însă: deși au fost recent într-o vacanță la Göcek, pe litoralul turcesc, Aras (30 de ani) și Bige au luat pe toată lumea prin surprindere și au pus punct relației.

 

 

 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 

 

O postare distribuită de Bige Önal (@bigeonal)


 

Cuplul nu a confirmat vestea pe care au dat-o tabloidele, însă au șters amândoi de pe Instagram pozele pe care le aveau împreună. Potrivit acelorași surse, cea care a pus capăt relației a fost Bige Önal. Tânăra, care face parte din lumea bună a Istanbulului – tatăl ei, decedat în primăvară, a fost jucător de fotbal la naționala Turciei și la Bayern München – se cam săturase să pareze întrebările paparazzilor despre când urmează să se mărite. Într-un interviu mai vechi, pomenit acum de toate site-urile locale, frumoasa le răspunsese jurnaliștilor: „Puneți mereu aceeași întrebare și primiți mereu același răspuns, vă rog să nu mai întrebați încă o dată', a zis atunci Bige Önal. Iar faptul că Aras se tot codea să se așeze la casa lui, sugerează site-urile mondene locale, ar fi făcut-o până la urmă pe Bige să ia decizia finală.

 

Ce face acum Aras Bulut İynemli? 

 

Așadar, la nici o lună de la vacanța petrecută la Göcek, Aras Bulut İynemli și-a făcut bagajele și a plecat din casa pe care o împărțea cu iubita într-unul din cartierele selecte ale Istanbulului. Din fericire, pare a avea prieteni de nădejde. 

În primul rând, s-a mutat imediat la etajul casei unuia dintre colegii săi din „Legea familiei', actorul Rıza Kocaoğlu (mai jos, la filmările serialului).

 

 

 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 

 

O postare distribuită de Rıza Kocaoğlu (@riza_kocaoglu)


 

Apoi, a plecat în vacanță la Çeşme, altă celebră stațiune turcească la malul mării, împreună cu bunul lui prieten Engin Öztürk – în „Suleyman Magnificul', acesta era alt fiu al lui Suleyman, Selim. Însă tabloidele turcești comentează că Aras era vizibil fără chef și într-o dispoziție proastă.

Cât despre planurile profesionale, actorul nu a anunțat nimic despre ce intenționează să facă de la toamnă. După un proiect așa de important pentru „Legea familiei', probabil nu duce lipsă de propuneri și oferte, însă până acum nu a confirmat nimic oficial.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare