Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Anunțul făcut de Dan Negru, după 22 de ani de Revelion la Antena 1. „Pro TV merită felicitat”

de Roxana Mirea,

Dan Negru a publicat un mesaj pe rețelele sociale referitor la faptul că Pro TV a depășit Antena 1 în noaptea de Revelion, pentru prima dată în ultimii 20 de ani. „Protevelionul”, programul special oferit de Pro TV, a reușit să adune mai mulți telespectatori decât „Revelionul Starurilor”, prezentat de Dan Negru. Ce a declarat Dan Negru, după 22 de ani de Revelion la Antena 1.

Anuntul facut de Dan Negru, după 22 de ani de Revelion la Antena 1

Dan Negru a venit cu precizări legate de faptul că Pro TV a depășit Antena 1 în noaptea de Revelion, în ceea ce privește audiențele.

„Am văzut ieri breaking-news-uri și zeci de știri in care eram subiectul principal și am promis echipei mele că vin cu o lămurire publică: 26,2 Pro și 24,2 Antena a fost audiența reală a Revelionului in toată țara, pe publicul național ,de la copii la seniori.

După 22 de ani, e prima dată când liderul televiziunilor, Pro Tv, e umăr la umăr cu Revelionul nostru. Îi aplaud cu fair-play și îi aștept in ring la anul! În cei 21 de ani, liderul Pro Tv a încercat diferite rețete de Revelioane, de la showuri mari in studiouri uriașe, cu zeci de vedete, până la filme sau concerte in piețe.

După 22 de ani au reușit să intre în ring și îi aplaud. Ierarhia televiziunilor românești in timpul anului e: Pro Tv locul 1, Antena si Kanal D împărțindu-si locurile 2/3 pe publicul din toată țara, nu pe diferite main-targeturi. Perfomanța echipelor mele in cei 21 de ani e că de pe locul 2/3 am învins mereu liderul!”, a scris Dan Negru pe Facebook.

Dan Negru felicită Pro TV

Dan Negru a felicitat Pro TV pentru faptul că a reușit să găsească resurse financiare, având cel mai scump Revelion.

„Anul ăsta cel mai performant revelion cost-rezultat a fost, probabil, România Tv după cum cel mai scump a fost ProTv. Niciodata in istoria tv nu au existat premii de 10 mii de euro pt telespectatori și Pro merită felicitat că a găsit resursele financiare! 👏 Eu îi mulțumesc personal lui Gherghe Zamfir care a acceptat invitația mea și a cântat gratuit, fără niciun ban doar din simpla bucuriei a întâlnirii cu românii.

Zamfir a și avut vârful de audiență al nopții! In orele astea am văzut titluri pe ecrane cu Revelionul lui Negru și pagini mari in ziare cu fața mea. Am bătut omicronul🤪 Dar Revelionul nu e despre înfrângeri sau victorii de audiența tv. Eu nu vreau sa fiu fericit cu prețul fericirii altuia chiar dacă despre asta e competiția! Trăim pe baricade, vaccinați/nevaccinați, bogați/săraci, corupți/ cinstiti …

Acu’ și un biet program tv de Revelion împarte ! O echipă bună e cea in care nu știi cine e șeful ! Noi am fost 7 anul asta. Mulțumesc: Andreea, Dan, Augusta, Daniela, George , Andreas, Carina 🙏 Și mulțumesc Dana și Claudiu…😉

De 21 de ani, an după an, aproape un sfert de secol, suntem o certitudine! Și e doar începutul 👍 Oamenii așteaptă toată săptămâna ziua de vineri, tot anul vara și toată viața fericirea…”, a mai scris Dan Negru pe Facebook, despre audiențele înregistrate în noaptea de Revelion.

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te