În urmă cu mai bine de o lună, Jador s-a accidentat grav pe traseul competiției „Survivor România”, iar de atunci nu a mai putut participa pe trasee alături de colegii săi.
În urmă cu mai bine de o lună, Jador s-a accidentat grav pe traseul competiției „Survivor România”, iar de atunci nu a mai putut participa pe trasee alături de colegii săi.
Medicul nu i-a permis încă faimosului să revină pe traseu, astfel de câteva săptămâni își susține colegii de pe bancă. Recuperarea lui se pare că durează, din cauză că genunchiul a fost destul de grav afectat.
Concurentul s-a odihnit suficient și se arată de fiecare dată nerăbdător să revină și să lupte cot la cot cu colegii săi pentru a putea aduce puncte în echipa Faimoșilor. Veștile par a fi însă îmbucurătoare.
Se pare că recuperarea lui este bună și, potrivit anunțului făcut chiar pe pagina de Instagram a faimosului, Jador va reveni în curând pe traseu, chiar dacă nu a fost menționată data exactă.
„Jadorașilor, în curând Jador va intra pe traseu!”, este anunțul făcut pe contul de instagram al lui Jador.
Chiar dacă doctorii i-au recomandat repaus total, Jador nu a dorit să se retragă din emisiunea de la Kanal D. Acesta speră că se va recupera complet și va putea demonstra că poate face față provocărilor competiției.
Până în momentul accidentării, Jador a adus puncte importante pentru echipa din care face parte, acesta fiind printre cei mai apreciați concurenți.