Serialul fenomen al Disney Channel face pasul spre marele ecran. Disney tocmai a anunțat oficial lansarea producției „ Tini – El Gran Cambio de Violetta”, un lungmetraj care este urmarea serialului „Violetta”.
Serialul fenomen al Disney Channel face pasul spre marele ecran. Disney tocmai a anunțat oficial lansarea producției „ Tini – El Gran Cambio de Violetta”, un lungmetraj care este urmarea serialului „Violetta”.
Filmările pentru „Tini” vor începe la sfârșitul lui septembrie în Italia, iar premiera este programată pentru primăvara lui 2016. Martina Stoessel (supranumită Tini în viața reală) va avea rolul principal. „Un fel de oglindă a vieții reale a unei vedete, filmul urmărește povestea lui Tini din momentul în care a devenit interpreta Violettei și arată cum a lăsat în urmă o incredibilă adolescență pentru a se lansa într-o nouă aventură care va dezvălui o nouă artistă”, spune comunicatul Disney.
Filmat în limba spaniolă şi transpus în alte limbi pentru piețe din întreaga lume, „Tini – El Gran Cambio de Violetta” va aduce pe ecrane noi melodii originale, coregrafie captivantă și intrigi convingătoare.
Alături de Martina Stoessel, vor apărea câțiva colegi printre care actorul mexican Jorge Blanco în rolul iubitului ei Leon, actrițele argentiniene Mercedes Lambre în rolul surorii vitrege Ludmila şi Maria Clara Alonso în rolul lui Angie. În plus, fanii vor mai putea vedea o mulțime de noi actori talentați.
Martina Tini Stoessel comentează: „Sunt foarte entuziasmată să am parte de experiența realizării unui film de lungmetraj şi să pot face pasul următor în cariera mea de actriță alături de Disney, participând la un astfel de proiect captivant”.