; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Harrison Ford a inceput filmarile pentru Indiana Jones 5

Surpriză de proporții! O super-vedetă va juca în ”Indiana Jones 5”, alături de Harrison Ford

17 July 2021

'Indiana Jones 5' se anunța deja o producție fabuloasă, în care vom vedea foarte mulți actori celebri, dar ultimul nume anunțat acum ne face să fim și mai nerăbdători să vedem pelicula: este vorba despre Antonio Banderas. Din păcate, mai avem ceva de așteptat, deoarece luna trecută de abia au debutat filmările, iar apoi s-au oprit pentru scurt timp, deoarece Harrison Ford s-ar fi rănit la umăr în timpul unei mișcări greșite.

Potrivit site-ului deadline.com, nu se cunosc detalii despre personajul interpretat de Banderas. Dar, chiar dacă va fi prietenul sau dușmanul lui Indiana Jones un lucru e cert: ultimul film din serie va fi unul care naște așteptări foarte mari și, cel mai probabil, se va bucura de un succes formidabil.

Filmările așteptatei producții „Indiana Jones 5′ au debutat la începutul lunii iunie la studiourile londoneze Pinewood și în alte câteva locuri de filmare. Alături de Harrison Ford, interpretul lui Indiana Jones, și proaspăt anunțatul Antonio Banderas, în film joacă Mads Mikkelsen, Phoebe Waller-Bridge, Shaunette Renée Wilson și Thomas Kretschmann.

Dacă lucrurile se desfășoară conform planului și nu intervin situații neașteptate, pelicula 'Indiana Jones 5' va fi lansată pe 29 iulie 2022.

Antonio Banderas este născut în Malaga, Spania și anul acesta va împlini 61 de ani. El continuă să fie un sex-simbol și la această vârstă. Vezi mai jos o galerie foto cu faimosul actor.

The Legend of Zorro
 Vezi galeria foto >

În copilărie, Banderas era pasionat de fotbal, dar și-a rupt piciorul la 14 ani și astfel visul său s-a năruit. Poate a fost mai bine așa, deoarece și-a descoperit pasiunea pentru teatru, iar în timp ce se afla pe scenă, a fost remarcat de regizorul Pablo Almodovar. Atunci a făcut primul pas spre celebritate. După câteva apariții în producții cinematografice, s-a făcut remarcat în 1988, când a fost nominalizat la Oscar pentru rolul său din 'Women on the Verge of a Nervous Breakdown'.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare