Actorul Anthony Hopkins (74 de ani) are şanse la un premiu Oscar în 2013, dar nu are de gând să participe la cine şi petreceri organizate pentru a-i seduce pe membrii Academiei de Film, care acordă trofeul.
Sir Anthony Hopkins (74 de ani) are deja un Oscar pentru rolul principal din „Tăcerea mieilor” (1991) şi are şanse la o nouă nominalizare anul viitor, pentru cel din „Hitchcock” (2012). Dar nu are de gând să se milogească pentru un trofeu şi spune – într-un interviu pentru huffingtonpost.com – că îi consideră pe actorii care fac asta „lipsiţi de respect de sine”.
„Sunt în industria asta de ceva timp şi să trebuiască să fii încântător şi să te dai bine pe lângă ei e… Oamenii se chinuie să-i flateze pe membrii Academiei şi cred că e dezgustător. Nu am putut niciodată să fac asta. Să pupi în fund autorităţile poate face diferenţa; eu nu suport asta. Mi se pare greţos şi dezgustător de privit aşa ceva. Mă face să vomit, serios. Am văzut asta de atâtea ori, chiar recent, anul trecut. Un producător mogul şi toată lumea îl pupa pe tip în fund. Mă gândeam «Ce fac oamenii ăştia? Nu au deloc respect de sine?»”, a povestit actorul.
Hopkins nu este primul actor cu şanse la un Oscar pe 26 februarie care dispreţuieşte campania anterioară galei: Joaquin Phoenix a dat cu bâta în baltă în octombrie, într-un material din revista „Interview” în care spunea că „este o porcărie. Cred că e o porcărie completă şi totală şi nu vreau să fac parte din treaba asta. Nu cred în (campania pentru Oscar). E un morcov, dar e morcovul cu cel mai rău gust pe care l-am gustat până acum. Nu vreau morcovul ăsta. Este total subiectiv. Să îndemni oamenii unul împotriva celuilalt… Este cel mai prostesc lucru din lume”. Phoenix şi-a micşorat astfel şansele la un trofeu pentru rolul principal din „The Master”, cred unii jurnalişti, chiar dacă ulterior a admis că remarcele lui au fost nepotrivite.