Crăciunul se petrece în familie, motiv pentru care gașca de la Neatza cu Răzvan și Dani va sărbători zilele speciale în platoul ce le-a devenit ca o a doua casă, încă de la prima oră a dimineții, alături de telespectatori. În Ajun de Crăciun, de la 08:00, gaşca de la Neatza îl va aştepta pe Moş Crăciun, într-o ediţie specială de sărbătoare. Haioşii matinali vor împărtăşi cu invitaţii lor, dar şi cu telespectatorii, cele mai frumoase amintiri de Crăciun, de la mersul la colindat şi până la sosirea mult aşteptatului Moş. Materiale speciale, live-uri, interviuri în exclusivitate realizate de echipa Neatza, toate se vor regăsi în ediţia de Ajun a matinalului.
În cea mai importantă seară din an pentru cei mici, pe 24 decembrie, de la ora 19.00, la Observator, Alessandra Stoicescu îl va avea ca invitat pe cel mai important bătrânel, așteptat în Ajun de copiii din întreaga lume. Și, la fel cum cel mai iubit moș are alături spiridușii care îl ajută să îndeplinească miliarde de dorințe, Alessandra o va avea alături pe fiica ei, micuța Sara. Unde și cum trăiește Moș Crăciun și cum va face tot posibilul să ajungă la copiii de pretutindeni la finalul unui an care a pus omenirea și omenia la încercare, telespectatorii Antena 1 vor afla din interviul în exclusivitate cu Alessandra Stoicescu într-o transmisie din Rovaniemi, locuința oficială a bătrânelului darnic.
Tot în Ajun, de la ora 20:30, Antena 1 va difuza ”Frozen – Regatul de gheață”. Filmul de animaţie, despre care s-a spus că este unul dintre cele mai bune din istoria studiourilor Disney, a fost lansat în 2013, sub regia lui Chris Buck şi Jennifer Lee. Pelicula a avut doar în primul an de la lansare încasări de peste un miliard de dolari și a luat două premii Oscar pentru cel mai bun film de animație și cel mai bun cântec. Anna și Kristoff, un alpinist plin de întrăzneală, pleacă într-o călătorie prin regatul de gheață pentru a o găsi pe Crăiasa Zăpezii și pentru a salva regatul de la un destin înfiorător. Călătoria le va scoate în cale troli, un amuzant om de zăpadă pe nume Olaf, ființe magice, dar și o mulțime de pericole.
Tot joi, de la 22:15, Antena 1 va difuza în premierã muzicalul de fantezie Mary Poppins Revine (2018), regizat de Rob Marshall. Bazat pe cartea pentru copii care a revoluționat lumea clasicelor secolului trecut Mary Poppins scrisă de P.L. Travers, filmul este continuarea filmului de la Disney din anul 1964, avându-i ca protagoniști pe Emily Blunt, în rolul lui Mary Poppins, Lin-Manuel Miranda, Ben Whishaw, Emily Mortimer, Julie Walters, Dick Van Dyke, Angela Lansbury, Colin Firth şi Meryl Streep.
În dimineaţa de Crăciun, tot de la 08:00, cadourile se deschid alături de echipa Neatza cu Răzvan şi Dani.
„De ceva ani nu le mai considerăm ediţii speciale, ci pur şi simplu ediţii marca Neatza, de Crăciun. Sunt mulţi invitaţi, dar aşa cum ne place să zicem, de ceva timp, mai mult prieteni decât invitaţi, câte un pic pentru fiecare, plus un moment monden pe care îl aşteptau mulţi legat de unul dintre gazdele de la Neatza”, a dezvăluit Răzvan Simion.
Elena Gheorghe, Connect-R împreună cu fetiţa sa, Maia, Nico, trupa Andre şi Azur sunt doar o parte dintre prietenii care se alătură petrecerii din platoul Neatza în prima zi de Crăciun, de la ora 08:00. Pe lângă surprizele muzicale pregătite de aceştia, Florin Ristei și iubita sa, Naomi Hedman, vor urca din nou împreună pe scenă, a doua oară după prestația lor din audițiile X Factor, și vor colinda după datina românească. Ca de obicei, gașca va fi pusă pe șotii, aşa că din platoul Neatza nu vor lipsi probe şi jocuri dintre cele mai diverse, iar chef Nicolai Tand se va asigura că echipa matinalului va fi înconjurată de cele mai delicioase preparate, special pregătite pentru cei ai casei, dar și pentru musafiri deopotrivă.
De la 20:30, Antena 1 își invită telespectatorii să creadă din nou în povești și să intre în atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă alături de unul din cele mai îndrăgite filme şi totodată primul lungmetraj muzical de desene animate produs de compania Walt Disney, în 1937 – „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”. Filmul, care a fermecat întreaga lume, a fost desenul animat cu cele mai mari încasări din toate timpurile, a primit premii importante şi s-a clasat pe primul loc în Top 10 al celor mai bune filme de animaţie. Povestea cu cei şapte pitici simpatici – Somnorosul, Mutulică, Înțeleptul, Hapciu, Morocănosul, Ruşinosul și Bucurosul – regina cea rea şi Albă ca Zăpada salvată de prinţul cel frumos a cucerit lumea și poate fi revăzută de telespectatorii Antenei 1, în prima zi de Crăciun, de la 20:30.
Tot vineri, de la 22:00, Antena 1 va difuza în premierã musicalul Omul Spectacol ( The Greatest Showman, SUA 2018). Inspirat de ambiția și imaginația lui P.T. Barnum, filmul spune povestea unui vizionar care s-a ridicat din nimic și a reușit să creeze un spectacol fascinant care a devenit o senzație în toată lumea. O dramă muzicală cu un soundtrack de excepţie, cu prestaţii uimitoare din partea actorilor, inspirată din fapte reale, producţia îi are în distribuţie pe Hugh Jackman, Zac Efron, Zendaya, Michelle Williams, Rebecca Ferguson şi multi alţii.
Juratul X Factor Ștefan Bănică le-a pregătit o surpriză celor care în fiecare an așteaptă cu nerăbdare tradiționalele sale concerte de la Sala Palatului. Într-o atmosferă de sărbătoare, artistul a înregistrat concertul ”Acasă de Crăciun”, alături de invitați speciali și cu momente care vor încălzi sufletele tuturor în seara de Crăciun, de la 23:45, la Antena 1.
„Emisiunea a fost realizată în regim de film, într-un decor superb și mă bucur să apar alături de oameni dragi, pe care îi iubesc: prieteni de suflet, dar și o parte din familia mea, care are legătură cu zona artistică. O să cânt pentru prima oară alături de soția mea, Lavinia, și o să joc împreună cu băiatul meu, Radu Ștefan. Și îmi face plăcere să împărtășesc asta cu publicul meu”, a declarat Ștefan Bănică.
A doua zi de Crăciun, de la 09:45, Antena 1 va difuza în premieră filmul romantic Crăciunul la Palat (SUA 2018), în regia lui Peter Hewitt şi avându-i în distribuţie pe Merritt Patterson, Andrew Cooper şi Brittany Bristow. Producţia aduce în prim plan o poveste de iubire imposibilă, între regele Alex şi coregrafa Katie. Tot în premieră, telespectatorii Antena 1 vor putea urmări de la ora 14:00, o altă producţie Disney – Spărgătorul de Nuci şi Cele Patru Tărâmuri (SUA 2018), un film de fantezie şi aventură, regizat de Lasse Hallstrőm şi Joe Johnston. În rolurile principare, telespectatorii îi vor putea urmări pe Keira Knightley, Mackenzie Foy, Morgan Freeman, Eugenio Derbez, Matthew Macfadyen, Richard E. Grant, Misty Copeland şi Helen Mirren.
Atmosfera de poveste va continua de la ora 17:00, cu un alt film de neratat de Crăciun, Miracolul de pe strada 34, pentru ca de la ora 20:00, Antena 1 să îi invite pe telespectatori să păşească într-o aventură fantastică alături de prima parte a seriei de filme bazată de romanul din 1937 – Hobbitul, Hobbitul: O călătorie neaşteptată.
A treia zi de Crăciun, cei mici şi cei mari deopotrivă sunt invitaţi să trăiască spectacolul magic al imaginaţiei cu jocurile, activităţile distractive şi, bineînţeles, celebrele cântecele Zurli în ultima ediţie din acest an Casa Zurli, difuzată de la ora 10:00, la Antena 1. Seara, de la 20:00, Antena 1 va difuza lungmetrajul SF 3D Avatar, producţie ce a făcut înconjurul lumii, a câştigat două Globuri de Aur şi a devenit cel mai bun film din punct de vedere al încasărilor la nivel mondial.