; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Antena 1 pregătește un nou sezon „Chefi la cuțite”. Au început filmările pentru sezonul 5 al show ului culinar (4)

Antena 1 pregătește un nou sezon „Chefi la cuțite”. Au început filmările pentru sezonul 5 al show-ului culinar

27 February 2018

Chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu au început filmările pentru sezonul cu numărul cinci al show-ului „Chefi la cuțite'. Dacă sezonul trecut a fost câștigat de chef Sorin Bontea, ce a reușit să restabilească clasamentul, acum colegii săi de la masa de jurizare sunt deciși să lupte pentru a găsi ucenici talentați, care să-i apropie cât mai mult de finală.

Chiar din primele două zile de filmare, jurații au avut parte de surprize la degustare, întâlnind preparate inedite și personaje surprinzătoare, pentru că sezonul 5 va dezvălui cei mai neașteptați concurenți. Cei trei nu au uitat nici de pariuri, sau jocuri, încercând și de data aceasta să ghicească cine se ascunde în spatele farfuriilor misterioase.

Chef Florin Dumitrescu, motivat și plin de energie, i-a înveselit pe colegii săi în pauzele de filmări, cântându-le diferite șlagăre, acompaniat de castaniete.

Jurații ,,Chefi la cuțite' sunt nerăbdători să întâlnească cei mai talentați bucătari, amatori, sau profesioniști, pe care să îi poată forma într-o experiență culinară unică: „Cred că după atâtea preselecții am ochiul format..știu ce concurenți vreau în echipă și caut oameni pe care mă pot baza', afirmă chef Sorin Bontea.

 Vezi galeria foto >

Nici superstițiile nu stau anul acesta departe de masa jurizărilor „Chefi la cuțite'. Convins că îi vor purta noroc, chef Cătălin Scărlătescu și-a făcut apariția la jurizări cu o pereche de pantofi roșii, marca sa personală. Rămâne de văzut, însă, dacă vor exista și de data aceasta concurenți care îi vor urma exemplul simpaticului chef, ce pare că stabilește trend-uri nu doar în bucătărie, cât și în materie de încălțări.

„Chefi la cuțite' revine la Antena 1 din această primăvară.  

Citește și:

„Chefi la cuțite' începe preselecţiile pentru sezonul cinci

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare