Vineri, 17 aprilie:
20.30 – 23.00 „Iisus din Nazareth” – prima parte
Sâmbătă, 18 aprilie
20.00 – 23.45 „Iisus din Nazareth” – a doua parte
0.15 – 2.00 „Iisus din Nazareth” – a treia parte (ultima)
Realizat la cererea Papei Paul al VI-lea (Suveran Pontif între 1963 – 1978), filmul cu Robert Powell în rolul principal a avut un buget impresionant pentru acele vremuri şi a fost criticat de protestanţii fundamentalişti americani. Scenariul filmului a fost scris de regizorul Franco Zeffirelli, autorul Anthony Burgess şi actriţa Suso Cecchi d’Amico şi urmăreşte naşterea, viaţa, procesul, moartea şi Învierea lui Iisus, aşa cum sunt redate în cele patru Evanghelii ale Noului Testament.
Franco Zeffirelli, consultări cu experţii de la Vatican
Proiectul pentru realizarea filmului a pornit de la o discuţie pe care regizorul italian a avut-o cu Papa Paul al VI-lea, care l-a rugat să facă un film despre viaţa lui Iisus. Franco Zeffirelli s-a consultat cu experţii de la Vatican, însă a fost nevoit să aducă unele modificări, astfel încât filmul să fie concis şi să aibă un fir narativ continuu.
Actorul Robert Powell – care aproape că nu clipeşte deloc pe tot parcursul filmului – trebuia iniţial să-l interpreteze pe Iuda, dar a primit rolul principal după a doua audiţie.
Înainte de începerea filmărilor, Robert Powell s-a căsătorit cu iubita sa, dansatoarea Barbara Lord. Gurile rele spuneau că producătorii l-au convins să-şi oficializeze relaţia, pentru că telespectatorii nu ar fi acceptat niciodată ca Iisus să fie interpretat de un actor care trăieşte în păcat.
Un film cu un buget uriaș la vremea respectivă
Mini-seria a avut un buget estimat între 12 şi 18 milioane de dolari, filmările au fost realizate în Tunisia şi Maroc, iar distribuţia a adunat numele sonore ale vremii – Anne Bancroft (Maria Magdalena), James Earl Jones (Baltazar), Stacy Keach (Barabas), James Mason (Iosif din Arimateea), Laurence Olivier (Nicodim), Christopher Plummer (Irod Antipa).
Pornind de la o declaraţie a lui Zeffirelli, care a spus că l-a prezentat pe Iisus ca pe „un om normal – blând, fragil, simplu’, protestanţii fundamentalişti din SUA au criticat producţia înainte de difuzare. Compania General Motors, care a contribuit cu trei milioane de dolari la bugetul filmului, s-a retras din proiect, după ce a primit 18.000 de scrisori de la americanii nemulţumiţi de acest demers.
După lansare, „Iisus de Nazaret’ a devenit un film de referinţă în lumea creştină şi este difuzat de televiziunile din toată lumea în perioada sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte.