Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Antena 1 redifuzează de azi miniseria „Biblia”

de Redactia Tvmania

Cu un buget de milioane, o distribuţie internaţională şi ambiţioasa idee de a transpune cartea de căpătâi a creştinismului, de la Geneză la Apocalipsa lui Ioan, într-o producţie de 10 ore, serialul “Biblia” va fi difuzat din nou de Antena 1 din 14 aprilie, de la ora 22.30.

Aşa cum îi spune şi numele, “Biblia” e o mini-serie TV inspirată de Sfânta Scriptură şi prima încercare a unor producători hollywoodieni de a acoperi, de la un capăt la altul, evenimentele din Vechiul şi Noul Testament.

Miniseria încearcã sã redea cele mai semnificative capitole ale Sfintei Scripturi, inclusiv călătoria lui Noe cu Arca, povestea lui Avram, Exodul, povestea lui Samson și Dalila, și nașterea, moartea și învierea lui Iisus Hristos.

“Ne-am adresat, cu această producţie, în special tinerei generatii, am vrut să demonstrăm că Vechiul Testament nu este doar o inşiruire de poveşti fără legătură între ele, ci se înlănţuiesc şi conduc toate către Noul Testament”, a declarat Mark Burnett.

Proiectul a fost adus pe micile ecrane de actriţa Roma Downey şi soţul ei, producătorul Mark Burnett (faimos în SUA pentru formate ca “The Voice” şi “Survivor”), cu un buget de 22 de milioane de dolari şi o armată de teologi şi cercetători care să-i ajute în realizarea unei adaptări fidele originalului.

Mark Burnett a declarat că este cel mai important proiect al carierei sale în televiziune. Primul episod a fost urmărit de peste 13 milioane de telespectatori în Statele Unite şi este cea mai urmărită producţie de gen până la ora actuală. “Biblia” a fost nominalizată la trei categorii ale premiilor Emmy.

“Biblia” e împărţită în cinci părţi de câte două ore (adică 10 episoade de o oră, grupate câte două), care vor fi difuzate zilnic, în Săptămâna Mare, la Antena 1.

Roma Downey are şi un rol important în serial, interpretând-o pe Fecioara Maria, iar în prim-plan se află un arătos actor portughez de 33 de ani, pe nume Diogo Morgado, care joacă rolul central, cel al lui Iisus Hristos.

Serialul a născut multe controverse, între care, cea mai mediatizata este acuzatia ca actorul din rolul lui Satana seamănă cu Barack Obama. Dezminţirile nu au întârziat să apară, cei doi producători oferind o declaraţie oficială: “Actorul care îl joacă pe Satana, Mehdi Ouazanni este un renumit actor marocan, a mai interpretat acest personaj şi înainte ca domnul Obama să devină preşedinte”.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te