Super Neatza cu Răzvan și Dani revine din 29 August, ora 10.00, la Antena 1 și continuă atmosfera de vacanță alături de cei de acasă la Therme. Sezonul cu numărul 24 al celui mai îndrăgit matinal va începe, cum altfel, decât cu o petrecere!
Super Neatza cu Răzvan și Dani revine din 29 August, ora 10.00, la Antena 1 și continuă atmosfera de vacanță alături de cei de acasă la Therme. Sezonul cu numărul 24 al celui mai îndrăgit matinal va începe, cum altfel, decât cu o petrecere!
Super echipa Super Neatza se întoarce din vacanță direct într-o atmosferă de petrecere la Therme, iar bucuria revederii va fi cu atât mai mare cu cât duminică, 29 august, este și ziua de naștere a lui Florin Ristei.
”Abia așteptăm o nouă ieșire din locație, pentru că a trecut ceva vreme de la ultima. Pentru mine este un mare plus, sunt în apropierea casei, deci voi sări direct din pat în piscină.
Abia așteptăm să ne batem cu apă, mai ales că eu vara aceasta nu am fost la mare, nu am fost la piscină, așa că văd prima săptămână de Neatza și ca pe un team buiding, și ca pe o continuare a vacanței și ca pe ceva ce nu am apucat să fac vara aceasta, pentru că m-am ocupat mai mult de curse și de casă.
Totodată, având în vedere că în primele săptămâni din septembrie probabil și nasc, va fi un plus că sunt aproape de muncă. De altfel, și vacanța aceasta, pentru că a trebuit să o petrecem în jurul casei a fost una altfel, am reușit să dau câte o fugă în weekend la câte un concurs, nu foarte departe”
Dani Oțil.
Așadar, atmosfera de vacanță va continua pentru Răzvan și Dani, care alături de gașca veselă a celui mai îndrăgit matinal vor începe distracția duminică, 29 august, de la ora 10.00, dar și în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 8.00 și până la ora 12.00, la Antena 1.
De-a lungul timpului, îndrãgita echipã a matinalului a făcut emisiunea de la mare sau de pe pârtia de schi, a transmis de pe apã sau din aer, au locuit o sãptãmânã într-un mall în scopuri caritabile şi şi-au transformat platoul emisiunii în cele mai spectaculoase decoruri, ori de câte ori au avut ocazia.
Printr-o desfășurare incredibilă de forțe, au reuşit chiar să construiască un platou excepțional în unul din cele mai spectaculoase locuri din Europa, o insulă în inima Deltei Dunării, inclusă de UNESCO în circuitul rezervaţiilor mondiale ale biosferei, marcând astfel o nouã premierã în televiziune, sau au transmis live din cel mai mare centru logistic din Sud-Estul Europei.