Potrivit Jurnalul.ro, versiunea românească a “Idols” va debuta la Antena 1 în primăvara lui 2012.
Show-ul este deja difuzat în peste cincizeci de ţări, înregistrând audienţe considerabile în majoritatea dintre ele. Versiunea din SUA, “American Idol”, a avut o medie de 25 de milioane de telespectatori pe ediţie, de exemplu, fiind cel mai profitabil şi puternic show din America, potrivit revistei Forbes.
Printre juraţii versiunii americane se numără staruri internaţionale ca Jennifer Lopez (foto) şi Steven Tyler, liderul formaţiei Aerosmith.
Formatul “Idols” gravitează tot în jurul unui curse pentru titlul de cel mai bun interpret de muzică pop dintre participanţii la show şi impune prezenţa unui juriu care se implică în selecţia concurenţilor. La final, însă, publicul e cel care alege câştigătorul.