Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

American Beauty

Annette Bening în 8 roluri importante

22 February 2011

Când spui Annette Bening, spui „American Beauty'. Numai că, în anul respectiv (2000, adică), soţia lui Warren Beatty a pierdut trofeul în faţa lui Hilary Swank („Băieţii nu plâng niciodată').

Până la 52 de ani, Bening a fost de patru ori nominalizată la Premiile Oscar (am numărat şi nominalizarea de anul acesta, pentru „The Kids Are All Right'), dar nu a câştigat niciodată.

Tocmai din acest considerent, există voci care susţin că membrii Academiei o vor sări pe mult mai tânăra Natalie Portman, marea favorită a categoriei, şi-o vor răsplăti compensatoriu pe Annette Bening. Orice e posibil să se întâmple la gala de pe 27 februarie (28 februarie foarte devreme la noi), dar dacă Bening va câştiga, va fi marea surpriză a serii.

Până atunci, iată cele mai importante roluri din cariera actriţei.

Escrocii

Picture 1 of 8

Escrocii (1990) Este rolul care a făcut-o cunoscută lumii pe actriţă, aflată atunci doar la al patrulea ei film din carieră. Pentru rolul „Myra” din acest „Escrocii”, unde juca alături de John Cusack şi Anjelica Huston, Bening a fost nominalizată la Oscar pentru rol secundar (a pierdut atunci în faţa lui Whoopi Goldberg în „Ghost”).

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare