Actriţa de 29 de ani a început să aibă grijă de siluetă, şi de aceea, consumă numai 500 de calorii pe zi. Mai exact, pentru a da jos nouă kilograme în timp record, starul din „Diavolul se îmbracă de la Prada” mănâncă zilnic doar două mere şi un shake.
„Din nefericire, Anne are la dispoziţie doar între 15 şi 20 de zile pentru a ajunge la greutatea cerută de rol”, a spus o sursă citată de femalefirst.co.uk.
Se pare că producătorii filmului vor fi cu ochii pe starea de sănătate a lui Anne Hathaway.
„Anne ştie riscurile unei astfel de diete extreme şi va merge la control medical săptămânal pentru a fi sigură că totul funcţionează aşa cum trebuie”, a declarat o sursă pentru Daily Mirror.