Actriţa Anna Torv (34 de ani), care a intepretat-o timp de 6 ani pe agenta FBI Olivia Dunham în serialul „Fringe”, a fost distribuită într-un nou proiect TV, anunţă site-ul deadline.com.
Este vorba despre un nou serial HBO, „Open” (care a primit momentan doar unda verde pentru episodul-pilot), creaţie marca Ryan Murphy („Glee”, „American Horror Story”), care va spune mai multe poveşti paralele despre sexualitate şi relaţiile din lumea modernă.
Torv o va juca pe Windsor, una dintre cele 5 personaje principale, un instructor de yoga, care se iubeşte de ani buni cu o actriţă, Holly – interpretată de Jennifer Jason Leigh (care a jucat în sezonul doi din „Răzbunare”). Alături de cele două, în episodul-pilot va mai juca Wes Bentley (din „Jocurile foamei”).